Un bărbat încarcerat în penitenciarul Galaţi a sunat o arădeancă spunându-i că este avocat, că fiul ei a provocat un accident de circulaţie, iar pentru împăcarea părţilor este nevoie să trimită prin poştă 1.700 de lei.
La Oradea a avut loc, recent, a şasea ediţie a X-Man Romania, arădeanca Diana Miazga clasându-se pe locul trei la categoria feminin +40 ani.
Campionatul Rally Sprint şi-a consumat, week-end-ul trecut, la Oradea, a treia etapă, arădeanca Ramona Rusu fiind printre cele mai apreciate apariţii. Cunoscutul pilot arădean a ocupat locul secund în ierarhia de la clasa 4, fiind prima la feminin şi pe poziţia a cincea la clasa Open.
Arădeanca Daria Paliciuc (Pony Club) a cucerit Cupa Federaţiei Ecvestre Române la dresaj, categoria juniori, în cadrul unui concurs hipic desfăşurat la Piatra Neamţ.
Gruparea Univ. Goldiş ICIM Arad are o reprezentantă în echipa naţională de baschet feminin Under 20, care va participa, între 2-12 iulie, la Campionatul European din Serbia, grupa a doua valorică.
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.