ARAD. Așa cum a anunțat primarul Bibarț în conferința de presă de luni, 1 aprilie 2024, în ședința de Guvern de joi a fost înregistrată nota înaintată de către Ministerul Apărării Naționale privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Arad, judeţul Arad, în scopul adoptării unei hotărâri ce are ca obiect transferarea imobilului 718 Arad - Gai, identificat în Cartea Funciară nr. 335522 Arad, din domeniul public al municipiului Arad, judeţul Arad, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
Mapamond
Parlamentul israelian a adoptat luni seară o lege criticată care instituie ''pedeapsa cu moartea pentru teroriști'', un text care ar urma să se aplice doar în cazul palestinienilor găsiți vinovați de atacuri sau atentate anti-israeliene, relatează AFP.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că proiectul de lege privind cumulul de pensie și salariu la stat este gata și se așteaptă avizul de la CSM.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 15 din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean a găzduit două derby-uri între primele patru clasate.
România
Coaliția de guvernare a analizat, în cadrul ședinței de luni, principalele teme de interes public, cu accent pe impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
Local
Cele mai multe apeluri au vizat acordarea de asistență medicală, însă pompierii au fost solicitați să intervină și pentru stingerea a patru incendii.
Local
Un cetățean român a fost depistat pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, cu 500 de grame de canabis ascunse în mașină.
3
Evenimente
ARAD. Primăria și Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad anunță proiecția în avanpremieră a filmului „Primavera”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
Local
ARAD. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat luni, 30 martie 2026, un eveniment cultural constând în inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.