Trei dintre cei 15 procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au avut un procent de operativitate de peste 90 la sută în 2013.
ARAD. Sporurile de sărbători au crescut veniturile salariale ale arădenilor, în medie, cu 74 lei. Salariile arădenilor au crescut, la finalul anului trecut, în medie cu 99 de lei – câștiguri brute.
Potrivit bilanţului Parchetului, în 2013, s-a arestat mai mult, s-au efectuat mai puţine recursuri şi apeluri, iar evaziunea fiscală a fost pe primul loc.
ARAD. Zilele trecute, la Arad a avut loc ediţia cu numărul 21 a Cupei Internaţionale Banzai. La această competiţie au participat 450 de sportivi din patru ţări: Serbia, Slovacia, Ungaria şi România. Din partea României au participat şi doi poliţişti arădeni.
Cinci judoka legitimaţi la Liceul cu Program Sportiv Arad (şef catedră prof Mihai Telechi) au obţinut calificarea la finala Campionatului Naţional Şcolar Under 18 (Sibiu, 3-4 mai). Este vorba despre: Iasmina Vârtaci (cat. 63 Kg, locul III la etapa zonală de la Deva); Dan Mraz (55, locul II); Emeric Bogoj (55, locul III); Alexandru Gheorghiu (73, locul III) şi Robert Nagy (90, locul I).
România
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului și stabilirea programului de guvernare.
România
Un proiect de lege care propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu și transformarea acesteia din infracțiune în contravenție a fost depus în Parlament de senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu.
România
HUNEDOARA. Un bărbat din satul Federi, comuna Pui, județul Hunedoara, a scăpat cu viață după ce a fost atacat de trei urși în timp ce încerca să-și salveze o vacă, ce fusese surprinsă de animalele sălbatice.
România
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi „pentru”, trei voturi împotrivă și 15 abțineri.
România
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile bancare deținute de Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că a înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
2
ARADON Sport local
ARAD. Nu există iubitor al judo-ului din Arad care să nu fi auzit de „Mister ippon”, allias Luca Kunszabo, sportivul care a dominat întrecerile pe tatami în categoria sa de greutate.
ARADON Sport local
TERNI. Excelentă performanţa obţinută de Mario Răduţ la Campionatul European de Karate Shotokan JSKA din Italia.
Local
Pompieri militari arădeni și pompieri voluntari maghiari fac pregătiri comune, în cadrul proiectului transfrontalier FIGT.
1
UT Arad
ARAD. Accidentările din ultima perioadă l-au obligat pe antrenorul Adrian Mihalcea să folosească această pauză în Superliga pentru a căuta soluţia de fundaş dreapta potrivită sistemului gândit pentru meciul de sâmbătă, ora 17,15, de la Botoşani.