aradon.ro Web analytics


Aminoacizii sunt compuși chimici sau „cărămizile” care alcătuiesc proteinele. Ei reprezintă, de asemenea, produsele finale ale digerării proteinelor numită hidroliză. Proteinele care alcătuiesc organismul uman nu se obțin direct din alimentație. Mai degrabă, proteinele alimentare sunt descompuse în aminoacizii care le alcătuiesc, pe care îi folosește apoi organismul ca să formeze proteinele specifice de care are nevoie. Așadar, aminoacizii, nu proteinele, sunt nutrienți esențiali.
Peste tot auzim vorbindu-se de un mod de viaţă sănătos şi este un lucru bun. Sfaturi privitoare la diete, alimente, sport, le ştim cu toţii. Le împărtăşim celor din jur, dar oare câţi le şi aplicăm? Teoria ca teoria, practica ne omoară, parcă aşa se spune! Noi râdem şi glumim, dar sunt lucruri serioase, de ele depinde viaţa şi sănătatea noastră încă din copilărie.

Local

Concurs național pe securitatea și sănătatea în muncă
ARAD. Recent a avut loc la Arad etapa județeană 2026 a Concursului Național „Securitatea și sănătatea în muncă se învață în școală și se aplică toată viața!”.

ARADON Sport local

Obiectiv atins la „regionala” de înot
TG. MUREŞ. În complexul olimpic din Tg. Mureș, recent, a avut loc etapa regională a Campionatului Național de înot pentru cadeți.

Mapamond

Rubio: SUA ar putea să-și reevalueze poziția față de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran
Secretarul de stat american Marco Rubio a criticat Spania și alți aliați din cadrul NATO pentru sprijinul limitat acordat în războiul cu Iranul, sugerând că Washingtonul și-ar putea reevalua poziția față de Alianța Nord-Atlantică după încheierea conflictului în Orientul Mijlociu, relatează marți dpa.

Local

Simularea Evaluării Naționale: 61,14% cu medii mai mari de 5
Din cei 3.150 de elevi care au susținut simularea examenului de Evaluare Națională în județul Arad, 1.926 au avut media peste 5, conform rezultatelor care le-au fost comunicate zilele trecute.

Evenimente

Cultura Cucuteni ajunge la muzeul arădean
O expoziție inedită va fi vernisată joi, 2 aprilie 2026, la Complexul Muzeal Arad: „Cultura Cucuteni – o civilizație preistorică redescoperită”.

Local

A făcut accident pe A1, apoi a atacat un polițist
Un tânăr de 19 ani, din Bacău, care a provocat un accident pe Autostrada A1, între Nădlac și Arad, l-a atacat pe polițistul care l-a dus la spital, încercând să-i fure arma și cătușele.

Local

Declarația Unică poate fi precompletată automat
Declarația Unică 212 poate fi precompletată automat în Spațiul Privat Virtual, a transmis ANAF.

ARADON Sport local

Prima înfrângere acasă pentru FCC UAV, care va juca pentru bronz
Arădencele au pierdut pentru prima dată în acest sezon pe teren propriu, Rapid distanțându-se din nou în primul sfert.

Evenimente

Retro Parada Primăverii
Iubitorii mașinilor de epocă sunt așteptați la un nou eveniment organizat de Retromobil Club România.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.