Bulevardul Revoluției va fi închis în 9 mai, aproape 5 ore, timp în care se va desfășura proba „superspecială”.
ARAD. Reacția PSD Arad la apelul primarului Aradului, Gheorghe Falcă, a venit la scurt timp după ce edilul a lansat în presă invitația adresată tuturor partidelor politice de a semna un protocol pentru susținerea proiectului „Arad, capitală culturală europeană”.
Feieș și Piroș se duelează pentru o poziție cât mai bună în vederea promovării în eșalonul doi al fotbalului românesc.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, vicepreşedinte FEDE, a participat la Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Şcolilor la Valladolid, Spania.
SĂVÂRŞIN. O bisericuţă ortodoxă urmează să fie construită pe Domeniul Regal de la Săvârşin. Chiar dacă obiectivul se află deocamdată în faza de proiect, se ştie cu certitudine că interiorul sfântului lăcaş va fi împodobit cu o icoană pe care Patriarhul Ierusalimului a dăruit-o Principelui Radu şi Principesei Margareta.
Advertorial
Athleisure nu mai este un termen de nișă, ci descrie o realitate vestimentară adoptată de un procent semnificativ al consumatorilor urbani. Treningul pentru bărbați și treningul de damă au depășit limitele utilității sportive stricte și sunt prezente în contexte tot mai variate, de la întâlniri informale și deplasări zilnice până la activitățile profesionale în medii creative.
Mapamond
Rusia a îndemnat miercuri ambasadele străine să asigure „evacuarea la timp” a personalului şi a cetăţenilor lor din Kiev înaintea unor „lovituri de represalii” inevitabile în cazul în care Ucraina ar perturba sărbătoarea Zilei Victoriei pe 9 mai, notează AFP.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat la publicarea unui memorandum de către vicepremierul interimar Oana Gheorghiu pe tema listării la bursă a unor companii de stat, în care apare semnătura lui, și spune că nu a fost inițiat de el, ci de liberalul Mihnea Claudiu Drumea, fost secretar general al Guvernului, și că nu este vorba de toate companiile menționate.
Ştiri sportive
Corvinul Hunedoara a promovat din punct de vedere matematic în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FC Voluntari, cu scorul de 2-0, miercuri seara, în etapa a 8-a a play-off-ului Ligii a II-a de fotbal.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri că este răspunderea PSD să vină cu o soluție la criza creată prin adoptarea moțiunii de cenzură.
UT Arad
Cristi Păcurar: „Academia noastră își continuă strategia de dezvoltare printr-un nou parteneriat internațional”.
Mapamond
Postul american de ştiri CNN, care transmite 24 de ore din 24, a anunţat miercuri decesul fondatorului său, Ted Turner, la vârsta de 87 de ani, informează AFP.