Palatul Copiilor Arad a câştigat 20 de premii I la Festivalul Internaţional de dans și muzică „Ghiocelul de Argint”.
La Expo Arad Internațional va avea loc, sâmbătă, Congresul Special de o Zi al Martorilor lui Iehova.
Poetul Ioan Matiuț a fost ales, recent, vicepreședinte al Asociației Presei Literare și a Editorilor din Romania (APLER).
Peste 500.000 de lei a costat modernizarea Complexului de Educaţie Interculturală pentru Copii şi Tineri.
88 de posturi de asistent, infirmier, brancardier, registrator şi muncitor sunt scoase la concursul din luna mai.
Mapamond
Cancelarul german, Friedrich Merz, i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un „război lipsit de sens”, în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE.
Local
Odată cu începerea noului an școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu celelalte structuri din I.P.J. Arad, și cu sprijinul jandarmilor, au reluat activitățile desfășurate în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.
România
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis, sâmbătă, că întreaga țară traversează o perioadă de incertitudine și înțelege acest lucru și ca om care coordonează interimar două ministere importante, „în care cei mai mulți își fac treaba cum pot mai bine” și unde este important să fie redusă risipa.
Mapamond
Șeful poliției din Paris, Patrice Faure, a declarat sâmbătă că mișcarea de protest a elevilor, care s-a extins în toată Franța, a scăpat de sub control și i-a îndemnat pe manifestanți să revină la forme pașnice de protest, avertizând că autoritățile vor răspunde cu fermitate la violențe și acte de vandalism, relatează Reuters.