Univ Goldiş ICIM a învins Sepsi Sf Gheorghe şi, astfel, şi-a securizat locul I înaintea play-off-ului.
ARAD. O fază banală în sfertul III al disputei de la Braşov, un duel pentru minge între Carla Bartee şi Destiny Williams, poate pune punct sezonului competiţional pentru pivotul echipei Univ Goldiş ICIM Arad.
Portmoneul lui Abel, reexpertizarea imaginilor surprinse de camerele de la Riviera, situația listingurilor telefonice și audierea unui deținut sunt cererile formulate de avocații familiilor Apostol și Buleu la ultima înfățișare.
ARAD. Anela Freer (Tenisfan) și-a păstrat supremația în Cupa Presei la tenis de masă, competiție desfășurată sâmbătă la Complexul „E. Procopecz” și ajunsă la ediția a V-a. Freer a încheiat întrecerea fără set pierdut, în Final Four impunându-se, cu scorul de 4-0, în fața lui: Felix Ghergar (LiveArad), Ciprian Malița (RomâniaTenis) și Călin Petrescu (ARADON), clasați în această ordine în ierarhia finală.
În ultima zi de cantonament, elevii lui Adrian Falub au câștigat „amicalul” cu echipa clasată pe locul 7 în liga secundă maghiară.
România
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr.
România
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.
Local
A intrat în vigoare legea privind recoltarea în scop preventiv a urșilor din România. Aradul are cotă de un urs.
Local
LIPOVA. Veste bună pentru toți cei care obișnuiesc să consume apă minerală de la izvorul din Lipova: după ce, pentru o perioadă de timp, izvorul nu a mai furnizat apă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Arădenii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au la dispoziţie cinci centre în care pot depune cererile.
Mapamond
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de presă postat pe site-ul său.
Local
Arădeanca de 19 ani, în Top 7 la „Princess of Universe” și încoronată „Princess of Europe 2026”.
Local
„Sponsorizarea cu destinaţie” vine de la Webasto. A fost cumpărat un electrocardiograf, se mai achiziţionează o targă.