ARAD. După ce anul trecut a ocupat locul III la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, echipa de volei băieți a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Arad a reușit în acest an performanța de a urca pe primul loc adjudecându-și în același timp titlul de campioni județeni și obținând dreptul de a participa la faza pe zonă de la Timișoara de la sfârșitul lunii martie.
Miercuri, primarul Gheorghe Falcă a revenit asupra subiectului spunând că are noutăţi pentru arădeni. Edilul a precizat că a purtat încă o discuţie cu directorul CNADNR, Ştefan Narcis Neaga, miercuri, şi că „ am primit promisiunea că în bugetul companiei se vor găsi bani, la sfârşitul acestei luni, pentru continuarea lucrărilor la cele două pasaje”.
Cei 39 de kilometri ai autostrăzii Nădlac-Arad ar trebui finalizaţi până în toamna acestui an.
Deputatul Eusebiu Pistru este contrariat de faptul că subiectul desfiinţării Judecătoriilor din Chişineu-Criş şi Gurahonţ a devenit subiect de propagandă politică. „Eu am abordat acest subiect ca urmare a discuţiilor cu oamenii, am luat poziţie iar astăzi (n.r. marţi) am avut o declaraţie politică în plen. Voi continua demersurile pentru ca această amânare să se transforme în decizie definitivă de menţinere a activităţii celor două judecătorii”.
ARAD. La aproape trei săptămâni distanţă de la aprobarea bugetului general de venituri şi cheltuieli a judeţului Arad a venit şi momentul primei rectificări bugetare. Aleşii judeţeni au fost chemaţi la vot pentru a aproba prima rectificare din 2014, respectiv de a încasa nişte bani de la Guvern care, ulterior, vor fi achitaţi unei societăţi.
România
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr.
România
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.
Local
A intrat în vigoare legea privind recoltarea în scop preventiv a urșilor din România. Aradul are cotă de un urs.
Local
LIPOVA. Veste bună pentru toți cei care obișnuiesc să consume apă minerală de la izvorul din Lipova: după ce, pentru o perioadă de timp, izvorul nu a mai furnizat apă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Arădenii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au la dispoziţie cinci centre în care pot depune cererile.
Mapamond
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de presă postat pe site-ul său.
Local
Arădeanca de 19 ani, în Top 7 la „Princess of Universe” și încoronată „Princess of Europe 2026”.
Local
„Sponsorizarea cu destinaţie” vine de la Webasto. A fost cumpărat un electrocardiograf, se mai achiziţionează o targă.