Percheziţii la sediile unor firme şi la locuinţele unor arădeni suspectaţi de evaziune fiscale.
Consilierii locali sunt chemaţi să voteze modificarea organigramei, a statelor de funcţii şi de personal ale DDAC.
Caz incredibil la Şeitin: pompierii voluntari din localitate au intervenit la un incendiu fără apă în maşină.
Un târg pentru vânători şi pescari, unul pentru copii şi unul pentru joburi şi educaţie.
CURTICI. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat patru migranţi care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Migranţii, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, au fost observaţi de patrula de la frontieră în timp ce se deplasau pe jos, peste câmp, spre frontieră, încercând să ajungă în ţara vecină.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters.
Mapamond
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu.
Local
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Local
Marți, 13 octombrie, sunt marcate la nivel național Ziua Informării Preventive și Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre. Cu această ocazie, pompierii arădeni organizează activități de informare, lecții deschise în școli și își deschid porțile pentru public.
Local
Circulația pe Calea Victoriei, în zona lucrărilor la magistrala de termoficare, a fost reluată în regim de șantier pe direcția stadionului UTA și a Gării Arad.
Local
Traficul rutier de pe principalele drumuri din județul Arad este monitorizat sâmbătă, 10 octombrie, cu ajutorul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație. Abaterile constatate din aer sunt transmise polițiștilor aflați la sol.
1
Local
Doi bărbați din județul Ialomița au fost amendați de jandarmii arădeni după ce au cerut bani participanților la Târgul de Toamnă, pretinzând că reprezintă o asociație umanitară.
2