ARAD. Filiala judeţeană de Cruce Roşie Arad începe înscrierile pentru o serie nouă de şcolarizare a surorilor de Cruce Roşie. Cursurile vor avea durata de un an (martie - decembrie 2014), urmând a se desfăşura pe două module: teorie şi practică în spital.
Absurd: legea permite solicitarea reevaluării medicale periodice, chiar dacă există o situaţie de handicap permanent.
Ecoul zicerilor băsiste, pre numele său (mic) Boc (nu fiţi cârcotaş, Boc e mai mic, că are trei litere, nu patru, ca Emil) zice că avionul prăbuşit putea fi găsit în zece minute, pentru că Ministerul de Interne dispune de aparatura necesară pentru a depista pe oricine în această ţară.
NĂDLAC. Politiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit, joi seara, şase persoane (trei cetăţeni sirieni, doi iranieni şi un irakian) ascunse într-un autocar, care intenţionau să treacă ilegal frontiera româno-maghiară pentru a ajunge in Austria.
ARAD. Contactat telefonic, cu ocazia sărbătoririi „Micii Uniri”, fostul premier al Republicii Moldova, fondatorul Partidului Reîntregirii în România, Mircea Druc, a făcut o paralelă între situaţia din 1859 şi aceea de astăzi.
România
Un număr de 25 de ţări participă la marea finală a ediţiei din 2026 a concursului muzical Eurovision, sâmbătă seara, la Viena, spectacolul urmând să fie deschis de Danemarca şi închis de ţara-gazdă, Austria.
România
Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, sâmbătă, că are planul legat de cum poate să primească România toţi banii nerambursabili din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, suma brută care mai trebuie trasă fiind de 4,9 miliarde de euro.
Local
Polițiștii au depistat două cazuri de alcoolemii la volan, fiind vorba în ambele cazuri de bărbați de peste 35 de ani care consumaseră alcool înainte de a se urca la volan.
Local
Aversele din ultima perioadă pot duce la inundații pe mai multe cursuri de apă din județul Arad. INHGA a emis avertizare de tip cod galben.
Local
Energie, curiozitate și multe planuri de viitor la „Ziua Porților Deschise din Complexul M al UAV.
Local
Un SMS transmis de pe un număr cu prefix de Filipine le transmite șoferilor că au de achitat amenzi de circulație. Totul este o înșelătorie!
Local
Nu mai puțin de șase șantiere sunt deschise în prezent în Nădlac, investițiile ridicându-se la zeci de milioane de euro.
Local
Circulația pe A1 Arad – Nădlac, în zona unde două autotrenuri au fost implicate într-un accident vineri după-masa, rămâne parțial închisă până luni seara.