„După multă rugăciune şi cugetare”, Petre Costea a decis să candideze ca independent.
Casa Judeţeană de Pensii Arad încearcă să recupereze peste 600.000 de euro de la o arădeancă.
Cheltuielile mici cu deszăpezirea ar putea ajuta sectorul de investiţii. Banii ar intra la modernizarea drumurilor.
Drumurile comunale vor primi numai cinci milioane de lei, cererea fiind, însă, mult mai mare.
ARAD. Andrei Pavel, căpitanul nejucător al echipei de tenis a României, care va întâlni Ucraina în primul tur al Grupei I, zona Euro-Africană a Cupei Davis, a ales lotul care se va deplasa la Dnipropetrovsk.
Local
La Spitalul din Ștei, acolo unde fusese internat bărbatul din Arad cu suspiciune de hantavirus, s-a luat măsura izolării preventive a tuturor contacților.
România
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a pus în dezbatere un proiect de Ordin privind aprobarea categoriilor de vehicule şi nivelul rovinietei care se va aplica începând cu 1 iulie şi care va ţine cont de norma EURO.
1
România
Un număr de 25 de ţări participă la marea finală a ediţiei din 2026 a concursului muzical Eurovision, sâmbătă seara, la Viena, spectacolul urmând să fie deschis de Danemarca şi închis de ţara-gazdă, Austria.
România
Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, sâmbătă, că are planul legat de cum poate să primească România toţi banii nerambursabili din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, suma brută care mai trebuie trasă fiind de 4,9 miliarde de euro.
Local
Polițiștii au depistat două cazuri de alcoolemii la volan, fiind vorba în ambele cazuri de bărbați de peste 35 de ani care consumaseră alcool înainte de a se urca la volan.
1
Local
Aversele din ultima perioadă pot duce la inundații pe mai multe cursuri de apă din județul Arad. INHGA a emis avertizare de tip cod galben.