Peste 3.000 de persoane au ales să-şi petreacă cel puţin o oră pe patinoarul Municipalităţii în perioada sărbătorilor.
ARAD. O femeie din satul Rogoz, comuna Craiva a fost dată dispărută de acasă. Este vorba despre Rozalia Orban în vârstă de 40 de ani. Conform IPJ Arad, femeia are următoarele semnalmente: înălţime 1,65 m, 55 kg, ochi căprui, păr şaten tuns scurt.
ARAD. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Arad, au depistat pe raza municipiului, pe Gheorghe P. de 29 de ani, din judeţul Mureş, dat în urmărire generală.
Recunosc, nu consider că premierul României, indiferent că se numeşte Victor Ponta sau altfel, ar trata cu aroganţă SUA fofilându-se de la o întâlnire la care ar urma să fie urechiat de către un adjunct al secretarului de stat dintr-o terţă ţară, fie aceasta şi SUA.
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră au mai dat o lovitură contrabandiștilor de parfumuri: au confiscat peste 1.400 de sticluțe. Potrivit informațiilor venite dinspre Poliția de Frontieră, Ion Sorin I., de 20 de ani, din județul Argeș, a fost oprit la control în timp ce conducea o autoutilitară Mercedes Sprinter înmatriculată în Anglia.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi seara, la Parlament, lista Cabinetului pe care îl propune, acesta fiind format din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați.
ARADON Sport local
Arădencele vor avea parte de o dublă dificilă pentru calificarea la turneul final.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 15-10-2026 sunt următoarele:
Local
O delegație din județul Arad se află, în aceste zile, în vizită în China. Prima întâlnire a fost cu un... român.
1
ARADON Sport local
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean, le-a oferit gimnastelor de la CSM diploma „Arădeni cu care ne mândrim”.