Patru persoane au furat din geanta unei minore de 15 ani un portmoneu cu bani şi acte.
ARAD. O tânără în vârstă de 30 de ani a fost prinsă conducând sub influenţa alcoolului, şoferiţa având, la testarea cu aparatul etilotest, 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Autoritățile județene au inaugurat podul peste Mureş, cel mai ambiţios proiect al Consiliului Judeţean Arad.
În iarna aceasta, Moș Crăciun și-a mutat cartierul la Westfield, unde vă așteaptă cu un șemineu frumos la fiecare urare de casă nouă, și cu câte un cadou-surpriză pentru fiecare nou vizitator al cartierului!
ARAD. Cadouri pentru refugiaţi. Serviciul pentru Imigrări Arad a anunţat, marţi, că adună cadouri pentru refugiaţii cazaţi în centrul de la Horia, dar şi pentru cei care stau în celelalte centre din ţară.
România
Administraţia Prezidenţială a anunţat vineri că, în urma unui proces de mediere desfăşurat sub coordonarea sa, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România şi Uniunea Democrată Maghiară din România au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârşitul prezentei sesiuni parlamentare.
Local
Primăria anunță faptul că, în data de 28 mai, va avea loc dezbaterea referitoare la majorarea tarifelor practicate de Ștrandul Neptun.
Local
Conducerea Consiliului Județean Arad anunță că a transmis noilor șefi ai Zonei Libere să caute noi investitori.
Advertorial
Ai observat ce impact au asupra ta ținutele pe care le porți zilnic? Cum te binedispune o bluză colorată sau cât de feminină te simți într-o rochie înflorată? Felul în care ne îmbrăcăm influențează mai mult decât aspectul exterior. Hainele pe care le alegem au un impact direct asupra încrederii pe care o avem în noi și chiar asupra stării de spirit. Iar acest detaliu devine și mai evident când alegem costumele de baie pentru piscină sau pentru plajă, unde confortul și estetica trebuie să se îmbine perfect.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că, prin semnarea acordului SAFE dintre România și Comisia Europeană, țara noastră va fi mai sigură, subliniind că una din mizele programului o reprezintă creșterea capacității naționale de a produce mai mult în parteneriat cu industria europeană.
România
Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a trimis joi Corpul de control la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce aceasta a pierdut peste 340 de milioane de lei într-un arbitraj pe Autostrada Sebeș-Turda, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma, pe pagina sa de Facebook.
Local
Doi bărbați au fost arestați, după ce au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau cocaină, în Arad.
Local
Un caz de violență gravă în familie a avut loc în Vinga, acolo unde un bărbat și-a torturat efectiv soția. Totul, în fața unui copil de 10 ani.
Mapamond
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat joi, pe rețeaua sa Truth Social, trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia, justificând această decizie prin relația sa cu președintele naționalist, Karol Nawrocki, ales în urmă cu aproape un an, relatează AFP.