Cu Glad Varga despre cât de simplu este să faci bine, despre activităţile de voluntariat, Gala Voluntarilor şi centrul de excelenţă pentru elevi.
MACEA. Un bărbat în vârstă de 34 de ani a dispărut, în 21 noiembrie, de la domiciliul său din localitatea Macea. Este vorba despre Ilieș Corneliu. Acesta are 1,60 înălţime, 55 de kilograme este brunet şi are ochi căprui.
Europarlamentarul Iosif Matula a participat la cea de a cincea reuniune a Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European cu reprezentanţii parlamentelor naționale. Dezbaterea a avut drept obiectiv discutarea unor aspecte importante privind punerea în aplicare a viitoarei politici de coeziune, stadiul acordurilor de parteneriat, precum și perspectivele financiare pentru perioada 2014-2020.
ARAD. Primăria Municipiului nu se dezminte şi organizează – la iniţiativa primarului Gheorghe Falcă – pentru al 7-lea an consecutiv Gala Sportului Arădean.
ARAD.Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, şi-a exprimat dezamăgirea faţă de modul în care (nu) a fost sărbătorită Marea Unire- respectiv Ziua Naţională a României- la Arad.
Local
Două autoturisme au ajuns pe liniile de tramvai (nefuncţionale din cauza lucrărilor de modernizare) în zona Lidl din cartierul Micălaca.
Local
El activa în cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Arad.
Local
Chiar dacă inițiativa a fost susținută public de primarul Călin Bibarț, iar sondajul lansat de Primărie a indicat că majoritatea celor care au participat s-au declarat pentru interzicerea păcănelelor, o parte dintre consilieri ar susține mai degrabă varianta relocării sălilor de jocuri de noroc în anumite zone ale orașului.
Local
Ajuns la ediția a XXXVI-a, evenimentul a fost găzduit de Palatul Cultural şi campusul universitar din Arad (vineri) şi continuă la Complexul Universitar de la Macea (sâmbătă).
Mapamond
Aproximativ 40.000 de persoane au primit vineri ordin să se evacueze în California din cauza unei scurgeri la un rezervor de produse chimice, care ar putea provoca o explozie și ar putea răspândi fum toxic deasupra unei zone locuite întinse, relatează AFP.
Local
Nicoleta Balint şi Sara Ştefu sunt elevele care vor reprezenta România la etapa mondială a competiţiei.
România
Un incident tragic a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai, în centrul Oradiei, pe strada Vasile Alecsandri.
4
Mapamond
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a afirmat vineri că „nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape” cu Statele Unite, în contextul speculaţiilor despre un posibil sfârşit al războiului, informează EFE.