ARAD. ProVolei Arad a cedat în deplasarea susținută pe terenul echipei Chimszed Cluj, scor 3-0 (25-17, 28-26, 25-21), în etapa a IX-a, ultima a turului Diviziei A2, seria de Vest.
ARAD. „Maratonul lui Moș Crăciun” este denumirea unui concurs de natație, rezervat elevilor de la Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, care se va desfășura la baza „Activ”.
Ești elev al Liceului Pedagogic! Acum e momentul să faci un cadou celui mai bun profesor din școală. Propune-l și apoi votează-l și va intra cu siguranță în competiția finală de pe municipiu. De premii ne ocupăm noi. Până vineri la amiază puteți face nominalizările și apoi se trece la vot. Cel mai bun, cel mai apreciat să câștige!
ARAD. Au fost invitați toți 10 și au răspuns 2. Întâlnirea dintre Colegiul Județean al Liderilor Sindicatului Democratic din Învățământ și reprezentanții arădenilor în Parlament nu a stârnit prea mult interes din partea clasei politice, deși la nivel declarativ întreaga clasa politică își manifestă interesul pentru starea învățământului românesc.
ARAD. Sala „Decebal” a fost, luni, martora, debutului fazei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ) la baschet, ciclul gimnazial.
România
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat.
România
Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, susține că procesul pe care l-a câștigat împotriva Guvernului privind restanțele salariale și decizia CEDO „privesc chestiuni juridice distincte”.
România
Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plata restanțelor salariale către magistrați.
România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație considerate a fi discriminatorii în raport cu alte categorii de magistrați sau funcționari, informează CEDO într-un comunicat de presă dat publicității joi.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice și că România va continua să acționeze, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii săi, pentru protejarea intereselor naționale și prevenirea escaladării, a transmis Administrația Prezidențială.
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 22-10-2026 sunt următoarele:
România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
1
Mapamond
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.