ARAD. Primăria Municipiului Arad organizează dezbatere publică, marţi, 3.12.2013 de la 15.
ARAD. La solicitarea primarului Comunei Tîrnova, Florin Farcaşiu, Curtea de Apel Timişoara a admis preschimbarea termenului pentru judecarea recursului formulat de către câţiva consilieri locali la decizia de dizolvare a Consiliului Local Tîrnova, pronunţată de Tribunalul Arad.
ARAD. Compartimentul arbitrii şi observatori din cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor de pe lângă Federaţia Română de Fotbal a mizat pe zece oficiali arădeni la etapa din acest week-end. Cinci observatori şi cinci arbitrii au primit sarcini de serviciu în ligile II şi III.
ARAD. Veste bună pentru arbitrajul arădean. După debuturile lui Mircea Ardelean şi Casian Băla în Liga II, iată că un alt produs al Comisiei Judeţene de Arbitri, Ionuţ Nicoraş, se află în faţa unui debut.
PSD Arad acuză Primăria Arad că pune pe drumuri nejustificat însoțitorii persoanelor cu handicap.
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa.
Mapamond
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP.
Local
Trei adolescenți de 16 și 17 ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, după ce au dezbrăcat forțat un copil, l-au filmat, iar imaginile au apărut pe rețelele de socializare.
Local
Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever în urma unui accident rutier produs pe Calea Republicii, în orașul Ineu. În accident au fost implicate un autoturism și o tricicletă electrică.
2
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Local
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
3