Reușita de senzație a lui Păcurar a fost doar o iluzie că Banatul va putea pune probleme celor de la UTA II.
UTA au jucat neașteptat de bine la Târgu Mureș și – după două zile – a reușit să obțină un punct.
Binecuvântări de lucrări la biserică, la casa parohială şi noul centru social-misionar.
Arad. A devenit deja tradiţională petrecerea anuală a Selgros alături de angajaţi, clienţi fideli şi prieteni.
ARAD. Sala Ferdinand a Palatului Administrativ a găzduit, sâmbătă seara, tradiţionalul Bal de Crăciun organizat de Clubul Lions din Arad. Spaţiul elegant, amenajat cu mult fast, a fost completat de ţinutele strălucitoare ale doamnelor, domnişoarelor şi partenerilor lor. Balul Lions a fost ocazia perfectă de a se întâlni unii cu alţii, de a socializa şi, nu în ultimul rând, de a-şi etala spiritul caritabil. Pentru că...
România
Recent, autoritățile din domeniul pensiilor și sănătății au introdus un set actualizat de reguli, care vizează modul în care pensionarii români stabiliți în afara țării contribuie la sistemul de asigurări de sănătate din România.
România
Rezultatele extragerilor din data de 24-05-2026 sunt următoarele:
România
Ministerul Culturii a introdus filmul „Fjord”, recent premiat cu Palme d'Or la Cannes, pe lista proiectelor culturale strategice care să beneficieze de finanțarea campaniei pentru Premiile Oscar.
România
Președintele Nicușor Dan i-a transmis, duminică, un mesaj de felicitare regizorului Cristian Mungiu, după ce lungmetrajul 'Fjord' a câștigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, punctând că filmul românesc contemporan 'este o carte de vizită excelentă pentru România'.
1
ARADON Sport local
PÂNCOTA. Pentru al doilea sezon consecutiv, Podgoria Pâncota câştigă titlul de campioană județeană în întrecerea fotbalistică a juniorilor A1.
Local
ARAD. Polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Rutier și Serviciului Criminalistic au participat la activitățile organizate în Parcul Eminescu cu ocazia Zilelor Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”.
Local
ARAD. Pompierii și echipajele medicale intervin la un accident rutier produs pe centura municipiului Arad, unde un autoturism a intrat într-un copac.
2
Local
Mii de oameni au participat, în weekend, la evenimentele organizate de Complexul Muzeal Arad în cadrul MuseumArad Reenact Fest și al Nopții Europene a Muzeelor, desfășurate în Parcul Copiilor, la Palatul Cultural, Sala „Clio”, Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiș” și în centrul orașului.