aradon.ro Web analytics


SEBIŞ. Al 5-lea meci consecutiv fără victorie. „Performanţa” aparţine celor de la Naţional Sebiş, iar la bursa pariurilor schimbarea antrenorului Mihai Petcuţ este iminentă. Asta, dacă punem la socoteală (şi) declaraţiile preşedintelui onorific al clubului, primarul-jucător Gheorghe Feieş: „Ionuţ Popa cere una, Mihai Petcuţ face alta. Ne facem de râs”.
INEU. La capătul unei săptămâni agitate, în care portarul Florin Rusu a avut „îndrăzneala” de a-l pune la punct pe finanţatorul Karoly Gomboş pentru acuze futuriste, plătind cu postul de titular - adevărul doare şi trebuie pedepsit - , CS Ineu a obţinut o victorie extrem de importantă în lupta pentru accederea în play-off.
ZALĂU. S-au speriat, probabil, de şansa pe care au avut-o, de a învinge şi a detrona liderul din Sebiş. Vorbim despre „şoimii” din Pâncota, care au condus în două rânduri în deplasarea de la Zalău, sfârşind prin a pleca învinşi acasă.
TAUŢ. „Şoimii” lui Claudiu Riviş respectă competiţia şi nu se dă deoparte în faţa adversarilor, spre mulţumirea sufletească a primarului Gheorghe Pleş. După ce au oprit ascensiunea Gloriei Arad şi Progresului Pecica, sâmbătă, a venit rândul unei alte echipe cu pretenţii, Crişul Chişineu Criş, să fie blocată în „groapa din Tauţ”.
ARAD. Câteva mii de arădeni au ales să îşi petreacă seara de sâmbătă ascultându-l live pe Ştefan Bănică. Concertul rock-erului s-a desfăşurat în incinta Galleria Mall. Bănică i-a încântat pe arădeni cu hiturile sale, spectatorii cântând şi dansând cu starul aproape o oră întreagă.

Mapamond

Președinta Iliana Iotova câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, dar va fi nevoie și de turul al doilea
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică; conform sondajelor de la ieșirea de la urne, ea este prima clasată din cei 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece nu a obținut majoritatea, transmite Xinhua.

Mapamond

Vucic şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile din Serbia
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 25-10-2026 sunt următoarele:

Local

Poliția, acțiune în piață la Pâncota
PÂNCOTA. Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din cadrul Poliției Orașului Pâncota, au desfășurat o activitate informativ-preventivă în piața din orașul Pâncota, județul Arad.

Local

Și-au luat bătaie pentru câteva țigări, în Vlaicu
ARAD. Două persoane au fost bătute într-un parc din Vlaicu, după ce au refuzat să le ofere țigări unor necunoscuți. După ce i-au „pedepsit” pe cei care nu au vrut să își împartă țigările cu ei, agresorii, doi adolescenți de 17 ani, au dispărut. 2

Local

Traficul de pe DN 7, deviat prin Semlac
Lucrările la trecerea la nivel cu calea ferată dintre Pecica și Nădlac, de pe DN 7, vor devia tot traficul pe un drum județean. 2

Local

Pădurar reținut pentru infracțiuni... informatice
SEBIȘ. Un tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic din zona Sebișului, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi comis o serie de infracțiuni la regimul silvic.

Local

GALERIE FOTO| Balul Comunității: Performanța arădeană, în lumina reflectoarelor
Cea de-a VII-a ediție a Balului Comunității Arădene, organizată sâmbătă, 24 octombrie, la Filarmonica Arad, a adus împreună educația, cultura și solidaritatea, într-un eveniment dedicat celor care se remarcă prin realizările lor și celor care au nevoie de sprijin.

Local

Reținut, după ce a amenințat paznicii din gară
ARAD. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la Transporturi, după ce a amenințat doi paznici din Gara Arad. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.