Alexandru Petrovici a devenit campion național de copii I, neavând adversar în finală.
ARAD. Noua premieră arădeană este un one-man-show care îl aduce în fața spectatorilor pe Doru Nica, joi, 7 noiembrie, de la ora 19.00, în sala Studio.
FÂNTÂNELE. Echipa pirotehnică din cadrul ISU Arad a distrus muniţia rămasă neexplodată, descoperită pe teritoriul judeţului Arad. Distrugerea muniţiei a avut loc în 31 octombrie şi 1 noiembrie la poligonul din Fântânele.
ARAD. Senatorul Traian Igaş, președinte al Comisiei pentru relația cu UNESCO, anunţă că România candidează, pentru prima oară de când e Stat membru UNESCO, pentru un loc în cadrul Comitetului Patrimoniului Mondial.
ARAD. Violenţa în familie cu toate consecinţele sociale şi psihice pe care le presupune a fost tema dezbaterii pe care Organizaţia de Femei a PSD Arad (OFSD) a organizat-o la Curtici.
UT Arad
Conducerea clubului lucrează la lista de transferuri. Săptămâna viitoare se dă drumul la abonamente.
România
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat, joi, că a fost semnat contractul de furnizare a 34 de sisteme Mini UAS clasa I, parte a proiectelor aprobate prin SAFE.
România
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj au transmis, joi, cu privire la cazul celor trei persoane găsite decedate într-un apartament din Târgu Jiu, cu urme de violență pe corp, că între femeia de 83 de ani și cei doi nepoți ai acesteia nu au fost sesizate fapte de violență fizică.
ARADON Sport local
BOCSIG-VINGA. Şoimii Şimand a dat lovitura în semifinalele Cupei României, faza judeţeană, ediţia 2026-2027, impunându-se pe terenul revelaţiei Ligii 4, Olimpia Bocsig.
Local
Consilierii locali USR Arad și conducerea USR Arad a transmis un comunicat de presă după votul dat în Consiliul Local Arad pe proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc.
2
România
O femeie de 83 de ani și doi bărbați de 39 și 40 de ani, care prezentau urme de violență pe corp, au fost găsiți morți, miercuri seara, într-un apartament din municipiul Târgu Jiu, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
Local
Aeronava ultraușoară, în care se aflau pilotul Vlad Zgărdău și tânărul Vlad Popescu, a intrat într-o evoluție violentă și necontrolată, la 1200 de picioare altitudine.
2
România
Amenințarea proferată de MAE rus prin intermediul unui comunicat de presă și postări în social media reprezintă o escaladare gravă și iresponsabilă, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe, subliniind că România nu va fi intimidată și își menține prezența diplomatică în Ucraina și la Kiev.
2