aradon.ro Web analytics


ARAD. Alcoolemie zero la sută. În urma probelor de sânge luate de la tânărul de 30 de ani, aflat în comă, după ce a intrat cu maşina într-un copac, în urmă cu o săptămână, pe drumul ce duce spre Şimand, s-a stabilit că acesta nu consumase alcool. Poliţiştii au vrut să excludă orice posibilitate sau au vrut să găsească explicaţia pentru care şoferul a intrat cu autoturismul în copac.
Omagiu adus de arădeni lui Liviu Rusu, cel care a creat cadrul instituţional şi legal al Siguranţei Alimentelor şi a făcut ca această instituţie să funcţioneze perfect european.
ARAD. Luni, la Bucureşti, BPN al PDL va decide dacă validează sau nu candidaturile pentru preşedinţia PDL Arad. Asumate de către organizaţia judeţeană sunt cele ale lui Nicolae Ioţcu şi Gheorghe Falcă, dar s-ar putea să existe şi al treilea candidat, în persoana lui Paul Zărna, care a declarat la modul ferm că doreşte să candideze.
ARAD. Alegerile din cadrul organizaţiilor locale ale Partidului Democrat Liberal au intrat în linie dreaptă, următorul obiectiv constituindu-l finalizarea calendarului de alegeri pentru conducerea colegiilor din judeţ.

UT Arad

Ce a spus Adrian Mihalcea după ce UTA a pierdut cu Dinamo?

UT Arad

UTA nu a produs surpriza pe Arena Națională
Dinamo s-a impus destul de ușor, cu 2-0, deoarece elevii lui Adrian Mihalcea au fost timizi în atac. 1

Mapamond

Serbia comemorează tragedia de la Novi Sad care a declanșat mișcarea studențească
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie 2024, când acoperișul gării din acest oraș din Serbia s-a prăbușit și 16 persone și-au pierdut viața, incident care a declanșat o amplă mișcare de protest, condusă de studenți, care a culminat cu înfrângerea partidului lui Aleksandar Vucic la alegerile parlamentare, relatează AFP.

ARADON Sport local

Nouă medalii pe salteaua de greco-romane

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 4, Etapa 11

ARADON Sport local

Liga 3, Seria 7, Etapa 11

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-11-2026 sunt următoarele:

Local

Premierea excelenţei în medicină
Gala a reprezentat o formă de recunoștință pentru medicii care au format generații. 2

Local

Trei săptămâni de zboruri pe Aeroportul Arad
Aeroportul Arad preia zborurile de la Timișoara. Wizz Air, TAROM și HiSky vor opera curse de pe aeroportul arădean, începând de luni dimineață. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.