ARAD. Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala Arad anunţă încetarea din viaţă a artistului plastic ACULINA STRAŞNEI-POPA (1943-2013)
ARAD. Secretarul de stat la Ministerul Educaţiei, Kiraly Andras, fost deputat şi preşedinte al UDMR Arad, a fost reclamat de către mai multe ONG-uri la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), pentru că ar fi spus că nu şi-ar da copiii la o şcoală unde învaţă copii de romi.
Interviu JA: Vasile Dan, preşedintele filialei Arad a USR. Poetul Vasile Dan a fost reales în fruntea breslei scriitorilor din filiala Arad a USR.
ARAD. Foto Club Arad va invită la vernisajul Salonului International „Ars Fotografica Arad 2013”. Deschiderea Salonului, dedicat aniversarii a 45 de ani de la înfiinţarea Foto Club Arad, va avea loc joi, 3 octombrie, ora 17, la Sala Clio din Arad (str. Horia).
ARAD. 200 de pensionari, membri ai Ligii Judeţene a Pensionarilor (LJP) din Arad, vor primi, zilele acestea, câte un ajutor financiar în valoare de 50 de lei.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.