Bătrânica a ajuns la Spitalul Judeţean Arad după ce a căzut sub tramvai. Potrivit informaţiilor noastre, femeia a fost accidentată uşor. Accidentul a avut loc luni dimineaţa în jurul orei 8:20, iar potrivit primelor cercetări, se pare că bătrâna s-a dezechilibrat şi a căzut între bordura staţiei şi tramvai.
Local
Datele indică faptul că, la fiecare opt ore, un arădean se îmbolnăvește de cancer.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad marchează Săptămâna Protecției Civile.
Local
Ultimele imagini făcute publice de către DRDP Timișoara arată faptul că lucrările avansează pe șantierul ciotului lipsă.
Local
În cazul neconformării, UAT Seleuș riscă aplicarea unei sancțiuni contravenționale cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei, conform prevederilor legale în vigoare.
ARADON Sport local
Trupa lui Dan Stupar a câștigat duelul din care Unirea spera să scoată maximum.
Mapamond
Armata iraniană a afirmat sâmbătă că a lansat atacuri asupra a patru baze militare americane din Qatar, Bahrein, Kuweit și Emiratele Arabe Unite, ca represalii pentru atacurile comune americano-israeliene lansate în cursul dimineții asupra Iranului, transmite dpa.
1
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat sâmbătă că SUA au început „operațiuni militare de amploare” împotriva Iranului și a îndemnat poporul iranian să „preia” puterea., transmite France Presse.
Local
În contextul „Săptămânii Protecției Civile”, pompierii arădeni au testat răspunsul personalului unității medicale la semnalale de alarmare în situații de urgență.