Proprietarii de terase pot respira uşuraţi: Primăria vrea să le uşureze viaţa acestora (adică să le simplifice regulile de funcţionare) pentru ca numărul teraselor din oraş să crească.
ARAD. Ziua de vineri a fost cea mai plină pentru angajații Aeroportului Arad de când aerogara noastră a preluat cursele de pe Timișoara. Dar arădenii au reușit să facă față cu brio provocărilor.
CURTICI. Poliţiştii de frontieră de la Curtici au depistat şase palestinieni, care au încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente false.
Azi dimineață, la ora 5.00, Giovanni Catanzariti s-a lăsat înduplecat și a predat clubul UTA lui Adrian Marțian. Avocatul Zaharia a avut un rol important.
Dincolo de miza intrării în Parlamentul European, alegerile europarlamentare de anul viitor au o semnificaţia aparte pentru partidele mari implicate în luptă.
Mapamond
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
Mapamond
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
1
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.