ALBENA. Cu arădeanca Monika Brosovszky-Boriga pe banca tehnică, în postura de antrenoare secundă, şi alte două reprezentante ale Univ. Goldiş ICIM în lot, Diana Moraru şi Alina Crăciun, naţionala de tineret a României intră, de vineri, în „focul” Campionatului European Under 20, Grupa valorică B, din Bulgaria.
Primăria va plăti peste 70.000 de euro pentru a trata apa de la ștrand, dar încă nu știe de ce produse are nevoie.
Bilanțul Tribunalului Arad scoate la iveală faptul că, pe secția penală, infracțiunile cele mai multe sunt omorul și evaziunea fiscală.
ARAD. A fost și cea de a doua probă scrisă a bacalaureatului: limba și literatura maternă. Nici un absent din cei 141 de înscriși și nici un candidat nu a fost dat afară pentru vreo tentativă de copiere sau pentru telefoanele mobile uitate mai mult sau mai puțin intenționat în buzunare.
ARAD. Cel mai mare campion al boxului românesc va fi prezent vineri, 5 iulie, începând cu ora 17, la Pecica, cu ocazia lansării Multibrat Premix Zidărie și Tencuială- mortarul gata mixat, gata preparat.
Local
Riscurile din sfera digitală sunt tot mai crescute, iar în acest sens mediul de afaceri arădean a fost chemat la o dezbatere privind protejarea banilor, a datelor şi a oamenilor.
UT Arad
Adrian Mihalcea a folosit 25 de jucători în turul Superligii, doar trei formații au contat pe mai puțini fotbaliști.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de ploi, valabilă până joi seara în opt județe, precum și o informare de precipitații moderate și intensificări ale vântului, ce vizează majoritatea regiunilor, până vineri seara.
UT Arad
Legendele FC Bihor și UTA Arad, alături de Tricolorii Vinului, la „Remember Buri” 2026.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz) şi Centrul Cultural Judeţean Arad a avut loc etapa a treia din Crosul Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an. Una cu caracter internaţional, dovadă prezenţa alergătorilor din Ungaria, Franţa, Italia şi Kenya.
Local
Doar 15% dintre candidații pentru posturile de asistenți medicali scoase la concurs de Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au reușit să obțină note de promovare, astfel că, deși concurența a fost de 125 de persoane pe 40 de posturi, nici jumătate nu au fost ocupate.
România
Senatul dezbate și votează miercuri moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare.
România
Judecătoarea Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova susține că i-a trimis în luna octombrie președintelui Nicușor Dan dosarul deschis împotriva ei de Inspecția Judiciară, contrazicându-l astfel pe șeful statului care afirma că „nu a văzut” să vină la el un magistrat cu „extrasul” de la IJ.