Lipova. Aşa cum a fost proiectată, staţia de epurare a apelor uzate de la Lipova poate asigura tratarea apei menajere produsă de 20.000 de locuitori. Cum al doilea oraş al judeţului are doar ceva mai mult de jumătate de-atât, s-a trecut la racordarea apelor din localităţile comunelor partenere în proiectul de gestionare a apelor uzate. Lucrătorii introduc acum tuburile între Neudorf şi Lipova.
ARAD. În cadrul Grădiniţei „Gosen”, din cartierul Aurel Vlaicu Arad, a avut loc un seminar pentru dezvoltarea personală prin schimb de experiență cu educatori englezi, la care au participat ca formatori:
Soluționarea cererilor de pretransfer prin consimțământ între unitățile de învățământ.
PILU. Școala Gimnazială Pilu a organizat, recent, o activitate sub genericul „Satul european”. Fiecare clasă din ciclul gimnazial a reprezentat o țară sau o comunitate, sub îndrumarea domnului profesor de geografie - istorie, Sime Ioan Sorin și a diriginților.
ARAD. O nouă reprezentaţie a spectacolului Greuceanu după Petre Ispirescu în regia lui Gabriel Apostol va avea loc duminică, 14 aprilie de la orele 11, la Secţia Marionete a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad. Din distribuţia spectacolului fac parte Lenuţa şi Sorin Dorobanţu, Izabela şi Mircea Moş şi Loredana Alexandrescu. Scenografia este realizată de Oltea – Clara Daranga iar muzica originală de Dan Bălan.
România
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier.
2
Local
Șapte companii au fost desemnate pentru construcția parcului fotovoltaic de peste 1.000 de hectare din zona Grăniceri-Pilu.
1
Local
Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului din Arad va fi reabilitată, iar lucrările impun închiderea circulației rutiere timp de o săptămână, începând de luni, 16 noiembrie.
1
Local
Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.
Local
Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea.
4
Local
Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.
1