TURNU. Un bărbat în vârstă de 56 de ani din Noua Zeelandă a fost prins pe când se deplasa pe jos, peste câmp, cu intenţia de a ajunge în Ungaria. Bărbatul a fost observat şi prins de poliţiştii de frontieră de la Turnu la aproximativ 200 de metri faţă de teritoriul statului vecin.
Medicii dentişti din Arad se alătură unui protest demarat de Colegiul Medicilor Dentişti din România.
ARAD. Ministerul Economiei, prin vocea ministrului Varujan Vosganian, a anunțat că societatea Sanevit Arad va face parte dintr-un prim lot de companii de stat care vor fi privatizate. Alături de Sanevit, prima pe listă se află și compania farmaceutică Plafar.
BUCUREŞTI. Amânare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procesul în care Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan sunt acuzaţi că l-ar fi ucis pe Traian Trifa.
ARAD. Traficul rutier a fost blocat aseară pe DN 7, la ieşirea din localitatea Toc spre Arad după ce două TIR-uri s-au ciocnit. În urma impactului TIR-urile s-au răsturnat pe şosea.
România
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier.
2
Local
Șapte companii au fost desemnate pentru construcția parcului fotovoltaic de peste 1.000 de hectare din zona Grăniceri-Pilu.
1
Local
Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului din Arad va fi reabilitată, iar lucrările impun închiderea circulației rutiere timp de o săptămână, începând de luni, 16 noiembrie.
1
Local
Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.
Local
Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea.
4
Local
Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.
1