Au fost vacantate cinci funcţii publice de execuţie şi şapte funcţii contractuale. Aviz amatorilor!
Doar 67 din cei 159 de candidaţi prezenţi la Examenul naţional de definitivare în învăţământ – sesiunea 2015, pentru judeţul Arad, au reuşit să obţină minimum nota 8 la proba scrisă.
Scriam în urmă cu câteva luni că atacul dezlănţuit împotriva liderilor PSD are legătură directă cu ceea ce se întâmplă pe plan european, unde Partidul Popular European a început să piardă teren încă înainte de realegerea Angelei Merkel, în Germania.
Autorităţile slovene au făcut un apel la toţi cei care au văzut accidentul să se adreseze celei mai apropiate secţii de Poliţie pentru a da amănunte deoarece şoferul cisternei (care era goală în momentul impactului) care a provocat accidentul mortal, în care şi-a pierdut viaţa procurorul Flavius Chiş, soţia acestuia, fiul lor în vârstă de 5 ani, precum şi soacra magistratului, a fugit de la faţa locului.
În aceste zile se fac înscrierile pentru sesiunea august-septembrie a Bacalaureatului 2015
Local
Zona rezidenţială socială de la marginea cartierului Sânicolaul Mic urmează să se dezvolte în anii următori.
Ştiri sportive
Federaţia Română de Gimnastică a anunţat că sportiva Ana-Maria Bărbosu face obiectul unei proceduri din partea Agenţiei Internaţionale de Testare (ITA), dar nu a fost suspendată, deşi există o sancţiune propusă.
România
Vânzarea accelerată nu ocolește Bursa de Valori, ci se face prin Bursa de Valori și a fost inclusă pe listă ca opțiune în cazul în care România nu reușește restructurarea a trei companii, astfel încât să atingă jalonul din PNRR, a declarat marți vicepremierul Oana Gheorghiu, într-o conferință de presă.
Ştiri sportive
Gimnasta Ana Bărbosu a fost sancționată pe o perioadă de doi ani de Agenția Internațională de Testare (ITA) după ce nu a fost găsită de trei ori de agenții antidoping la locația anunțată, a declarat, marți, pentru AGERPRES, președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu.
Local
Europarlamentarul Gheorghe Falcă anunță că România va avea posibilitatea de a investi masiv în perioada 2028-2034, prin noul Cadru Financiar Multianual.
2
Local
Așa cum era de așteptat, după îndemnul dat de președintele partidului, Sorin Grindeanu, și secretarul de stat Roxana Momeu a demisionat.
3
Mapamond
Edith Eger, autoarea cărţii „The Choice - Embrace the Possible” („Alegerea. Acceptă cu bucurie posibilul”), adaptată în versiunea pentru tineri „The Ballerina of Auschwitz” („Balerina de la Auschwitz”), în care îşi povesteşte experienţa ca supravieţuitoare a Holocaustului, a încetat din viaţă la vârsta de 98 de ani, a anunţat editura Planeta din Spania, citată marţi de agenţia EFE.
4