Strategia culturală a judeţului Arad 2015 – 2020, „corectată” de vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea.
Nemulţumirile s-au transformat în acuze, iar de pe www.aradon.ro, acestea au ajuns până la Prefectura Arad.
BAIA MARE. Reîntors pe tatami după o lungă întrerupere, ca urmare a accidentării la braţ suferite, anul trecut, chiar înaintea Campionatului European de juniori, Luca Kunszabo nu are rival pe tatami-ul românesc la categoria 100 Kg.
TIMIŞOARA. Un grup numeros de mici șahiști arădeni de la clubul Vados și de la Palatul Copiilor au participat la un puternic turneu zonal la Timișoara – Cupa Mediator.
BUCUREȘTI. Echipa de baschet feminin LPS Univ. Goldiș ICIM Arad și-a mai reglat balanța victorii - înfrângeri în cadrul Campionatului Național Under 16, câștigând, în week-end, două întâlniri.
România
Deputatul PSD Florin Manole a venit luni cu precizări după ce în spațiul public au apărut informații privind deplasarea acestuia cu un avion privat pe insula grecească Mykonos în luna iulie, el afirmând că a făcut parte dintr-o delegație economică, la invitația Camerei de Comerț și Industrie a României, care a acoperit toate costurile aferente.
România
Consolidarea posturii militare a SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României, informează Administrația Prezidențială, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
România
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat.
România
PNL cere PSD să explice public „deplasarea de lux” la Mykonos a fostului ministru al Muncii Petre-Florin Manole, alături de judecătorul Curţii Constituţionale a României Cristian Deliorga, Victor Ponta, alţi foşti miniştri şi oameni de afaceri, se arată într-un comunicat al formaţiunii.
1
România
Grupurile parlamentare ale USR și PNL din Camera Deputaților au depus, luni, o sesizare către Curtea Constituțională prin care reclamă „decizia abuzivă a noii majorități” din forul legislativ privind numirea a doi membri în Biroul permanent, au anunțat liderii deputaților celor două formațiuni, Diana Stoica și Gabriel Andronache.
Mapamond
Inteligența artificială avansată ar putea reprezenta „un risc existențial pentru omenire”, a avertizat luni Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, care a cerut elaborarea rapidă a unor reguli internaționale pentru controlul și securitatea acestei tehnologii, transmite France Presse.
Local
Președintele PSD Arad a fost luat în vizor de către cei de la Institutul Elie Wiesel, care îl acuză de xenofobie.
9
Local
Pentru a proteja drumul Lipova-Șiștarovăț-limită de județ Timiș, Consiliul Județean Arad introduce restricții pentru traficul greu.