BAKU. Ultimul transfer la gruparea studențească condusă de Ovidiu Șerban, Gabriel Bocșer, s-a făcut remarcat cu o prezență pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la faza preliminară a primei ediții a Jocurilor Europene (12-18 iunie).
Concursul „Votează profesoara ta preferată” de pe site-ul nostru www.aradon.ro și-a desemnat câștigătoarele.
Primarul spune că banca tehnică a greșit, iar antrenorul dezvăluie că I. Radu a executat penalty-ul de capul lui.
ARAD. Principele Nicolae al României a vizitat Consiliul Judeţean Arad (CJA) şi a avut o întrevedere cu preşedintele Nicolae Ioţcu.
ARAD. Deputatul Mihăiţă Calimente este printre semnatarii unei iniţiative legislative care prevede ca statul să-i acţioneze în judecată pe judecătorii care au dat sentinţe greşite în urma cărora statul a fost obligat să plătească despăgubiri. „De fapt, nu este vorba decât despre schimbarea sintagmei care spunea că statul român se poate îndrepta împotriva acelor judecători.
România
Parlamentarii social-democrați vor vota fără ezitare moțiunea de cenzură, fără excepții, a anunțat vineri liderul deputaților PSD, Ștefan Ovidiu Popa, ca răspuns la scrisoarea transmisă de vicepremierul Oana Gheorghiu.
Mapamond
Acordul dintre Uniunea Europeană (UE) și Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay) a intrat în vigoare vineri, creând o piață de 700 de milioane de locuitori în care peste 90% din tarifele actuale vor fi liberalizate, unele imediat, informează EFE.
Local
Un copil pierdut de familie a fost găsit de un arădean plimbându-se, îmbrăcat sumar, pe străzi. Băiatul a ajuns înapoi la familie în siguranță.
Local
Primăria Comunei Vladimirescu a avut, în dimineața zilei de 1 mai 2026, o inițiativă inedită: a împărțit saci de gunoi celor cărora au ieșit la grătar.
1
Local
Laura Dronca, fostă Bîlcea, fostă Crișan, a fost plasată de Curtea de Apel Timișoara în arest la domiciliu, scăpând astfel de arestul preventiv în dosarul atentatului cu bombă din 2021.
Local
Un tânăr de 27 de ani a fost sancționat cu 30.000 de lei, pentru aruncarea deșeurilor într-un loc nepermis.
Mapamond
Rusia a atacat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acțiune în aprilie (analiză AFP)
Rusia a atacat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acțiune în aprilie, relevă vineri o analiză a AFP a datelor publicate de Forțele Aeriene Ucrainene.
1
Mapamond
O înregistrare video a atacului de la gala corespondenților de la Casa Albă, la care a participat președintele american, Donald Trump, la Washington, a fost publicată joi de autoritățile americane, informează vineri dpa.