Vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, spune că din cauza „ciuntirii” bugetului de către Guvern, la Spitalul Judeţean nu se pot face investiţii.
Un „șofer” beat a furat o mașină cu care a ajuns, în final, într-un șanț. În „lungul” său periplu, de 2 kilometri, bărbatul a reușit să lovească un alt autoturism.
Deputatul Flavius Măduţa spune că liberalii încearcă să determine Comisia Europeană să nu mai dea bani României pentru proiecte.
BUCUREŞTI. Curtea Supremă a decis, luni, redeschiderea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Instanţa a hotărât că procurorii pot începe anchetarea fostului preşedinte Ion Iliescu în acest dosar pentru crime împotriva umanităţii.
E vorba de o ingineră şi 18 confecţionere. Alte 130 de persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă.
România
Deputatul PSD Florin Manole a venit luni cu precizări după ce în spațiul public au apărut informații privind deplasarea acestuia cu un avion privat pe insula grecească Mykonos în luna iulie, el afirmând că a făcut parte dintr-o delegație economică, la invitația Camerei de Comerț și Industrie a României, care a acoperit toate costurile aferente.
România
Consolidarea posturii militare a SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României, informează Administrația Prezidențială, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
România
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat.
România
PNL cere PSD să explice public „deplasarea de lux” la Mykonos a fostului ministru al Muncii Petre-Florin Manole, alături de judecătorul Curţii Constituţionale a României Cristian Deliorga, Victor Ponta, alţi foşti miniştri şi oameni de afaceri, se arată într-un comunicat al formaţiunii.
1
România
Grupurile parlamentare ale USR și PNL din Camera Deputaților au depus, luni, o sesizare către Curtea Constituțională prin care reclamă „decizia abuzivă a noii majorități” din forul legislativ privind numirea a doi membri în Biroul permanent, au anunțat liderii deputaților celor două formațiuni, Diana Stoica și Gabriel Andronache.
Mapamond
Inteligența artificială avansată ar putea reprezenta „un risc existențial pentru omenire”, a avertizat luni Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, care a cerut elaborarea rapidă a unor reguli internaționale pentru controlul și securitatea acestei tehnologii, transmite France Presse.
Local
Președintele PSD Arad a fost luat în vizor de către cei de la Institutul Elie Wiesel, care îl acuză de xenofobie.
9
Local
Pentru a proteja drumul Lipova-Șiștarovăț-limită de județ Timiș, Consiliul Județean Arad introduce restricții pentru traficul greu.