ARAD. „Un ochi râde, altul plânge. Suntem încântaţi să propulsăm o nouă jucătoare spre cel mai puternic campionat de baschet feminin din lume, dar suntem trişti că anul viitor nu o vom mai avea în echipă” – astfel a comentat preşedintele Univ Goldiş ICIM Arad, Marcel Urban, informaţia cu plecarea lui Meighan Simmons în cel mai tare campionat de baschet feminin din lume, WNBA.
Interviu cu primarul oraşului Sebiş, dr.ec. Gheorghe Feieş
41 de percheziții efectuate la Arad pentru destructurarea unei grupări specializate în contrabanda cu țigări.
„Vreau să am steaua mea/ Vreau să ajung la ea/ Vreau să o pot avea/ Căci eu n-am atins nicio stea.” Sunt versurile cântecului care însoţeşte o postare video realizată în memoria Graţianei Răuţ, tânăra de 24 de ani din Olari care a murit, vineri, într-un cumplit accident de circulaţie petrecut între Caporal Alexa şi Pâncota.
Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, este de părere că iniţiativele privind formarea unor politice pe baza a trei membri fondatori nu au nicio logică, însă au scopul bine definit de a crea haos pe scena politică românească.
România
Deputatul PSD Florin Manole a venit luni cu precizări după ce în spațiul public au apărut informații privind deplasarea acestuia cu un avion privat pe insula grecească Mykonos în luna iulie, el afirmând că a făcut parte dintr-o delegație economică, la invitația Camerei de Comerț și Industrie a României, care a acoperit toate costurile aferente.
România
Consolidarea posturii militare a SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României, informează Administrația Prezidențială, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
România
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat.
România
PNL cere PSD să explice public „deplasarea de lux” la Mykonos a fostului ministru al Muncii Petre-Florin Manole, alături de judecătorul Curţii Constituţionale a României Cristian Deliorga, Victor Ponta, alţi foşti miniştri şi oameni de afaceri, se arată într-un comunicat al formaţiunii.
1
România
Grupurile parlamentare ale USR și PNL din Camera Deputaților au depus, luni, o sesizare către Curtea Constituțională prin care reclamă „decizia abuzivă a noii majorități” din forul legislativ privind numirea a doi membri în Biroul permanent, au anunțat liderii deputaților celor două formațiuni, Diana Stoica și Gabriel Andronache.
Mapamond
Inteligența artificială avansată ar putea reprezenta „un risc existențial pentru omenire”, a avertizat luni Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, care a cerut elaborarea rapidă a unor reguli internaționale pentru controlul și securitatea acestei tehnologii, transmite France Presse.
Local
Președintele PSD Arad a fost luat în vizor de către cei de la Institutul Elie Wiesel, care îl acuză de xenofobie.
9
Local
Pentru a proteja drumul Lipova-Șiștarovăț-limită de județ Timiș, Consiliul Județean Arad introduce restricții pentru traficul greu.