Arad. O nouă replică pe aceeași problemă: plafonul de salarizare din Primărie. Prefectul Cosmin Pribac a revenit cu declarații pe temă și cu acuze la adresa primarului Gheorghe Falcă.
ARAD. Societatea Noua Dreaptă Arad consideră că eliminarea orelor de religie din programa şcolară constituie un atac la identitatea naţională.
Stimulează-ţi muşchii, tonifică-ţi corpul şi scapă de kilogramele în plus apelând şi la electrostimulare şi termoterapie.
Depistarea lor e principalul câştig al proiectului derulat, în ultimii trei ani, de AJOFM Arad.
ARAD. Preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Liberal Reformator, Ionel Ciupe, consideră că noul PNL recurge la o dublă manipulare a electoratului, în scopul creşterii mincinoase a aşa zişilor liberali.
Mapamond
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat că SUA vor să „divizeze Europa și că nu le place Uniunea Europeană”, într-un interviu publicat vineri de Financial Times, după peste un an de tensiuni în relațiile transatlantice, relatează Reuters.
România
Rata anuală a inflației a scăzut ușor la 9,31% în luna februarie, de la 9,62% în luna ianuarie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,37%, mărfurile nealimentare cu 9,41%, iar mărfurile alimentare cu 7,89%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
România
Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) atrage atenţia, vineri, că în acest an se va înregistra o scădere a producţiei la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute şi reduceri semnificative de personal.
Local
Costul mediul lunar pentru un beneficiar, pe 2026, a fost stabilit prin hotărârea Consiliului Local Municipal Arad.
1
UT Arad
Primul adversar este Hermannstadt, care vine după două victorii consecutive.
Local
Angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare, sunt vizați de controale.