Ioan Pavel Mihoc vrea să scape şi de arestul la domiciliu şi să se poată plimba liber pe străzi.
Arsenul din apa localităţilor Apateu şi Zerindu Mic e o problemă veche. Administraţia locală o tratează cu optimism.
Deocamdată se lucrează la demolarea clădirilor de pe străzile Românului şi Vasile Goldiş.
Încă nu se ştie momentul în care dosarul Nadăşului va ajunge pe masa judecătorilor.
ARAD. Zilele trecute, fotbaliştii de la FC UTA, grupa 2000, au susţinut două amicale internaționale. Unul acasă, pe terenul Șega și celălalt peste graniță, la Mako.
Democrația asta originală a noastră ne-a făcut de multe ori să trăim cu sufletul la gură evenimentele politice, ne-a făcut să fim mai implicați sufletește decât ar trebui.
Nu în zilele noastre, ci în urmă cu aproape 90 de ani. Aradul era legat aerian, în 1938, de București, Budapesta, Viena, Praga, Berlin și Paris. Ulterior, pe lista capitalelor au intrat Belgrad și Helsinki.
Președintele american, Donald Trump, a anunțat vineri că va majora la 25% taxele vamale la automobilele și camioanele importate în SUA din Uniunea Europeană, informează dpa.
România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din sumele inițial suspendate aferente cererii de plată nr. 3 din PNRR, însă pierde circa 459 milioane de euro din cauza reformelor întârziate, incomplete sau făcute prost în anii trecuți, a anunțat, vineri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, pe Facebook.
Cinci persoane, cu vârste între 15 și 34 de ani, au fost rănite într-un accident petrecut vineri după-amiază, la Zăbrani.
Acordul dintre Uniunea Europeană (UE) și Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay) a intrat în vigoare vineri, creând o piață de 700 de milioane de locuitori în care peste 90% din tarifele actuale vor fi liberalizate, unele imediat, informează EFE.
Un copil pierdut de familie a fost găsit de un arădean plimbându-se, îmbrăcat sumar, pe străzi. Băiatul a ajuns înapoi la familie în siguranță.