Vernisajul expoziției Cenaclului de arte plastice „Ion Andreescu” a avut loc miercuri seara, la sala „Clio”.
Pentru a ne menţine în stare de funcţionare, până la adânci bătrâneţi, avem nevoie de exerciţiu fizic permanent. Plimbare, grădinărit, gătit, curăţenie, o formă de sport care să ne facă plăcere astfel încât, să evităm rugina şi uzura organismului.
Arad. Profesorii care predau la Penitenciar își primesc banii. În cursul zilei de miercuri au fost întocmite odinele de plată, iar joi profesorii vor avea salariile în conturi.
ARAD. Elevii de la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad au avut parte de o lecție despre democrație, dreptul la vot, sistem electoral predată de specialiști de la Autoritatea Electorală Permanentă.
Semnal de alarmă: în şase localităţi din judeţul nostru a fost depistat arsen peste limita maximă admisă.
Local
ARAD. O persoană a căzut de pe un bloc din zona Gării Arad.
Local
Guvernul a adoptat o hotărâre prin care bazele sportive se mută din administrarea statului în administrarea autorităților locale.
Local
O mașină a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, după o urmărire a Poliției, pe DN 79A.
Local
Polițiștii le-au explicat celor mai mici dintre arădeni care sunt regulile rutiere și cum pot rămâne în siguranță.
Mapamond
Armata americană va desfășura trupe ale Corpului pușcașilor marini și nave suplimentare în Orientul Mijlociu, a relatat vineri presa americană, în timp ce războiul împotriva Iranului se apropie de pragul a două săptămâni de la declanșarea sa în 28 februarie, relatează AFP.
Mapamond
O sută trei minori au fost uciși în atacurile israeliene în Liban de la recenta escaladare între Israel și mișcarea șiită libaneză Hezbollah, au indicat vineri autoritățile, transmite dpa.
1
Mapamond
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a solicitat vineri activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, după ce autoritățile au depistat că nivelul de substanțe petroliere care s-au scurs în râul Nistru a atins un nou prag de poluare, potrivit Deschide.md.
Mapamond
Infractorul sexual american Jeffrey Epstein, aşezat la masă alături de fostul prinţ Andrew şi Peter Mandelson, figură istorică a Partidului Laburist britanic, a fost difuzată vineri pentru prima oară de televiziune britanică ITV News şi alte media, între care AFP.