Gheorghe Falcă spune că suprefectul a atacat o hotărâre CLM pe care, cu câteva luni înainte, o apărase din punct de vedere juridic în calitate de jurist al Primăriei Arad.
Roly Nagy vrea ca băieţii să „încarce” cât mai mult în finalul cantonamentului, pentru ca apoi să se treacă la „amicale”.
ARAD. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat o licitaţie prin care vrea să efectueze un studiu care să arate dacă este nevoie sau nu de benzinării şi spaţii de servicii pe autostrăzi. Iar unul dintre segmentele de autostradă luate în calcul este Nădlac-Arad-Timişoara.
ARAD. Conform RTV, care susţine că a este în posesia listei viitorilor miniştri, în caz că PSD cade, deputatul Mihai Calimente apare ca ministru al Apărării Naţionale, în timp ce Gheorghe Falcă ar urma să fie ministru de Interne.
ARAD. SC Polaris M Holding SRL ne-a transmis o informare pe tema acţiunilor de combatere a poleiului în oraș. Luni, începând cu ora 4.00 dimineața „au intrat pe străzile municipiului Arad cinci autospeciale care au împrăştiat material antiderapant.
România
Curtea de Apel București a dispus marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetățeanului rus acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
1
Local
ARAD. Un scandal la care au participat trei persoane, care a avut loc în municipiu, s-a soldat cu probleme mult mai mari pentru unul dintre cei implicați.
1
România
Deputatul Victor Ponta susține că pe tema zborului privat pe ruta București-Mykonos „se bat între ele găștile pe judecătorii de la Curtea Constituțională”.
1
UT Arad
Academia UTA a strâns 10 puncte din 12 posibile și se ține bine în clasamente.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad marchează în acest an 90 de ani de la înființarea unității. Aniversarea coincide cu Ziua Pompierilor din România, iar în 10 și 11 septembrie sunt programate activități deschise publicului, atât în subunitățile din județ, cât și în municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI), în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul României, cu implicarea unui cetățean rus stabilit în țara noastră, potrivit unui comunicat transmis marți de SRI.
1
Local
E.ON Energie avertizează clienții despre posibile fraude prin email, în cadrul unor mesaje transmise în numele furnizorului de gaze.