ARAD. Anunțul făcut de Ministerul Dezvoltării de demarare a proiectului de construcție a unui bazin de polo, în municipiul Arad, vine cu reacții din partea primarului Gheorghe Falcă.
Cărți deteriorate ori depășite și fonduri (ce lipsesc cu desăvârșire) pentru noi achiziții la bibliotecile școlare.
MELBOURNE. Marius Copil (194 ATP) a evoluat curajos în fața deținătorului titlului de la Australia Open, elvețianul Stan Wawrinka (4 ATP), cedând după două ore și 16 minute, cu scorul de 7-6 (4), 7-6 (4), 6-3, atrăgând atenția (și) prin cei 17 ași, unul reușit după un serviciu de 242 km/h.
Misiune îndeplinită pentru baschetbalistele de la Univ. Goldiș ICIM Arad, care s-au impus, în această seară, scor 81-64 (18-21, 20-18, 26-10, 17-15), pe terenul slovacelor de la Piestanske Cajky, în runda a șaptea din Liga Europei Centrale (CEWL) la baschet feminin.
INTERVIU JA. Ana Maria Dragoș, directorul Centrului Cultural Județean Arad
Local
Decizia luată de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, de a lucra la program de 8 ore, este aspru criticată de sindicaliști.
1
UT Arad
Antrenorul UTA-ei spune că nu-i pică deloc bine întreruperea campionatului din Superliga. Nu-i convin nici rezultatele din prima etapă a play-oututlui.
Local
Cele de anul trecut sunt actualizate cu noua valoare a TVA şi raportate la evoluția Indicelui Prețurilor de Consum pe 2025.
2
România
România a avut cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE, în trimestrul patru (Eurostat)
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2%, în trimestrul patru din 2025, nemodificată față de precedentele trei luni și în scădere de la 2,3% în perioada similară din 2024, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).