Medalion „Ioan Slavici şi Mihai Eminescu – doi prieteni născuţi sub aceeaşi constelaţie”.
TIMIŞOARA. Comisarul şef de poliţie Sorin Muntean, care are 45 de ani şi s-a născut în oraşul Chişineu Criş din judeţul nostru, a fost arestat preventiv de judecătorii Tribunalului Timiş la cererea procurorilor DNA.
ARAD. Polițiștii arădeni caută o adolescentă în vârstă de 18 ani, din Arad care a dispărut de acasă. Rafaela Teodora Dașcău are 1,67 înălțime, 45 de kilograme, față ovală, păr brunet, lung peste umeri, ochi căprui.
Un bărbat care dădea bani împrumut, cerând să-i fie înapoiați mai mulți bani, a ajuns pe mâna procurorilor.
Primăria caută să îşi trimită angajaţii la cursuri de comunicare, leadership, negociere, inteligenţă emoţională.
România
Comisiile reunite de buget-finanţe au decis, miercuri, suspendarea dezbaterilor, după ce lucrările au fost reluate din nou în jurul orei 18:00, dar fără a se ajunge la un acord în coaliţia de guvernare pe amendamentul de 1,1 miliarde de lei, credite de angajament şi credite bugetare, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei spune că nu-i pică deloc bine întreruperea campionatului din Superliga. Nu-i convin nici rezultatele din prima etapă a play-oututlui.
Local
Cele de anul trecut sunt actualizate cu noua valoare a TVA şi raportate la evoluția Indicelui Prețurilor de Consum pe 2025.
3
România
România a avut cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE, în trimestrul patru (Eurostat)
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2%, în trimestrul patru din 2025, nemodificată față de precedentele trei luni și în scădere de la 2,3% în perioada similară din 2024, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Pompierii avertizează că arderea miriștilor și a vegetației uscate poate atrage după sine amenzi substanțiale.