ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, cifre statistice care dovedesc că din 2012 economia României a fost pe un trend constant crescător, spre deosebire de perioada guvernelor PDL, când economia a scăzut constant.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, susţine că, sub pretextul unor paşi spre intrarea Cetăţii în circuitul civil, primarul Gheorghe Falcă urmăreşte alte scopuri. De exemplu, spune Purcaru, Falcă a cerut Ministerului Apărării să permită accesul în incinta garnizoanei unor persoane care vor elabora studiul de fezabilitate, respectiv, proiectul.
ARAD. Prins în flagrant de jandarmii arădeni în timp ce fura o bicicletă de pe Bulevardul Revoluției. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Sânnicolau Mare, județul Timiș, care acum este cercetat penal.
Echipa a plecat la Moneasa, în cantonament, la ora 11.30, având două noutăți în lot. Ambii jucătorii au semnat până la vară.
SOCODOR. Doi bărbați au furat patru tone de semințe de floarea soarelui de la firma la care erau angajați. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș au dispus trimiterea în judecată a doi bărbați, N.B. și T.C. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
România
Comisiile reunite de buget-finanţe au decis, miercuri, suspendarea dezbaterilor, după ce lucrările au fost reluate din nou în jurul orei 18:00, dar fără a se ajunge la un acord în coaliţia de guvernare pe amendamentul de 1,1 miliarde de lei, credite de angajament şi credite bugetare, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei spune că nu-i pică deloc bine întreruperea campionatului din Superliga. Nu-i convin nici rezultatele din prima etapă a play-oututlui.
Local
Cele de anul trecut sunt actualizate cu noua valoare a TVA şi raportate la evoluția Indicelui Prețurilor de Consum pe 2025.
4
România
România a avut cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE, în trimestrul patru (Eurostat)
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2%, în trimestrul patru din 2025, nemodificată față de precedentele trei luni și în scădere de la 2,3% în perioada similară din 2024, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
1
Local
Pompierii avertizează că arderea miriștilor și a vegetației uscate poate atrage după sine amenzi substanțiale.