Lucrări de Astor Piazzolla și Igor Stravinsky, sub bagheta maestrului Roberto Salvalaio.
ARAD. Prima zi de plată a impozitelor şi taxelor locale a adus la ghişee (sau în faţa calculatoarelor) nu mai puţin de 2.102 persoane. Dintre aceştia, 124 persoane juridice şi-au achitat luni dările locale, ceilalţi fiind persoane fizice.
Arad. Pompierii au stabilit, în urma cercetărilor efectuate că incendiul de pe strada Dornei a fost provocat. „Foc pus intenționat” a fost verdictul pompierilor.
Poliţiştii rutieri au prins în trafic mai multe persoane, care au comis infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere.
În această lună s-a împlinit un sfert de veac de la înființarea Televiziunii Arad.
România
Comisiile reunite de buget-finanţe au decis, miercuri, suspendarea dezbaterilor, după ce lucrările au fost reluate din nou în jurul orei 18:00, dar fără a se ajunge la un acord în coaliţia de guvernare pe amendamentul de 1,1 miliarde de lei, credite de angajament şi credite bugetare, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei spune că nu-i pică deloc bine întreruperea campionatului din Superliga. Nu-i convin nici rezultatele din prima etapă a play-oututlui.
Local
Cele de anul trecut sunt actualizate cu noua valoare a TVA şi raportate la evoluția Indicelui Prețurilor de Consum pe 2025.
4
România
România a avut cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE, în trimestrul patru (Eurostat)
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2%, în trimestrul patru din 2025, nemodificată față de precedentele trei luni și în scădere de la 2,3% în perioada similară din 2024, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
1
Local
Pompierii avertizează că arderea miriștilor și a vegetației uscate poate atrage după sine amenzi substanțiale.