ULALA a cerut Primăriei şi CLM să realizeze studii pentru eliminarea pierderilor din reţeaua de transport a agentului termic în toate cartierele.
ARAD. Cupei Presei la baschet își va consuma sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 15.00, la Sala Sporturilor „Victoria”, a zecea ediție.
CHERELUȘ. O locuință din satul Chereluș a fost cuprinsă de flăcări, joi după masă, în jurul orei 16.20, la fața locului fiind chemați pompierii.
Studiul realizat la Ghioroc ne dă o palmă dureroasă: suntem un judeţ de oameni bolnavi.
ARAD. Preşedintele PMP Arad, Florin Remeţan, va participa, luni, La Bucureşti,la şedinţa Colegiului Naţional, care va aproba organizarea Congresului, data produsă de către Biroul Executiv fiind aceea de 08 februarie.
România
Curtea de Apel București a dispus marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetățeanului rus acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
1
Local
ARAD. Un scandal la care au participat trei persoane, care a avut loc în municipiu, s-a soldat cu probleme mult mai mari pentru unul dintre cei implicați.
1
România
Deputatul Victor Ponta susține că pe tema zborului privat pe ruta București-Mykonos „se bat între ele găștile pe judecătorii de la Curtea Constituțională”.
1
UT Arad
Academia UTA a strâns 10 puncte din 12 posibile și se ține bine în clasamente.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad marchează în acest an 90 de ani de la înființarea unității. Aniversarea coincide cu Ziua Pompierilor din România, iar în 10 și 11 septembrie sunt programate activități deschise publicului, atât în subunitățile din județ, cât și în municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI), în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul României, cu implicarea unui cetățean rus stabilit în țara noastră, potrivit unui comunicat transmis marți de SRI.
1
Local
E.ON Energie avertizează clienții despre posibile fraude prin email, în cadrul unor mesaje transmise în numele furnizorului de gaze.