ARAD. Plină de parfum divin, minunata sărbătoare a Nașterii Domnului (Craciunul) revine iar ca prilej de bucurie. Cei mici își luminează copilăria acestor zile deosebite semănând bucurie prin vestea colindelor, recompensați fiind cu daruri creștinește dăruite.
Filipine - Cu 9 nopţi înainte de ajunul Crăciunului, filipinezii participă la Simbang Gabi, o serie de liturghii similare celor religioase romano-catolice, însă cu un puternic accent festiv, care includ imnuri în limba Tagalog, procesiuni cu lampioane din bambus în formă de stea şi mâncăruri filipineze.
Judecătorii au decis că poliţistul din Lugoj care a luat mită pe ştrandul din Arad poate fi cercetat şi în afara gratiilor.
Arad. Gata. S-a bătut în cuie Revelionul Popular. Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, va organiza, tot pe platoul din faţa Palatului Administrativ, locaţie devenită deja de tradiţie, revelionul pentru arădeni.
Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Nicolae au dus cadouri persoanelor nevoiașe din Săvârșin.
Local
O delegație a Consiliului Județean Arad va vizita regiunea Verona, în urma unei invitații transmise de italieni.
Local
Doi polițiști arădeni au denunțat o faptă de dare de mită, după ce un șofer a încercat să îi înduplece cu o sumă de bani.
Local
Parlamentarul PNL Arad, Geanina Pistru, explică motivele pentru care este necesată o reformă a Parlamentului.
3
Local
De peste două decenii, proiectul „Piticii Zburători” demonstrează că adevărata educație se face prin aventură, incluziune socială și amintiri care salvează suflete.
România
Curtea de Apel București a dispus marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetățeanului rus acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
5
Local
ARAD. Un scandal la care au participat trei persoane, care a avut loc în municipiu, s-a soldat cu probleme mult mai mari pentru unul dintre cei implicați.
3