ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad atrage atenţia agenţilor economici, printr-un comunicat, că prima şi a doua zi de Crăciun, precum şi zilele de 1 şi 2 ianuarie, sunt decretate prin lege ca zile libere.
ARAD. Jandarmii arădeni s-au alăturat celor ce vor să aducă bucurie în casele oamenilor aflaţi în situaţii mai puţin fericiți, astfel că luni, 22 decembrie, împreună cu inspectori din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, au vizitat două familii din municipiul Arad prilej cu care au oferit alimente şi dulciuri specifice sărbătorilor de iarnă.
După o perioadă de patruzeci de zile de post şi rugăciune, prăznuim Naşterea Domnului.
ARAD. În sala de conferinţă a UVVG, zilele trecute, cei mai valoroşi sportivi ai clubului Cobra Arte Marţiale Arad (sensei Ady Burzo) au fost răsplătiţi cu diplome, cupe şi cadouri pentru performaţele de pe tatami din anul 2014.
Zăbrani. Secția Arte Marțiale a CS Victoria Zăbrani și-a sărbătorit de curând campionii, respectiv sportivii de la grupa Kick-boxing, multipli laureați la concursuri interne și internaționale. De asemenea, cu această ocazie, componenții grupei de karate - nou înființată - au susținut examenul de centură.
Mapamond
Autoritățile columbiene au anunțat luni cel puțin 48 de răniți după prăbușirea unui avion militar cu 125 de persoane la bord în sudul țării, conform unui prim bilanț, relatează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
1
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.