ARAD. Elicopterul SMURD care intervine la urgenţele majore din judeţul nostru, dar şi din judeţele limitrofe, nu mai decolează. Asta în urma accidentului petrecut în Constanţa, acolo unde un elicopter SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, toţi cei patru membri ai echipajului (pilotul, copilotul, medicul şi asistenta) decedând în urma accidentului
ARAD. Bazinul olimpic „Delfinul” a găzduit a doua ediție a „Maratonului lui Moș Crăciun” la înot, organizat de Primărie şi Asociația „Mobilizează-te!”, având ca partener D.J.T.S. Arad, care a pus baza sportivă la dispoziţia celor care au dorit să petreacă timpul liber alături de Moș Crăciun, înotând.
5 înfrângeri din 6 partide susținute în acest campionat au suferit voleibaliștii de la CS ProVolei Arad în seria D a CN de juniori I.
Vicepreşedintele PNR, Ion Stan, face un rechizitoriu dur privind „starea urbei” la 25 de ani de la revoluţie.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, pe raza localitatii Milova, din cauza unui TIR rasturnat.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.