ARAD. Jurnalistul Mircea Marian a declarat, la Arad, că nu vede cum noul PNL, sub conducerea lui Blaga şi foştilor PDL-işti ar putea să se reformeze, să răspundă aşteptărilor celor care au votat masiv la alegerile prezidenţiale.
ARAD. Prezent la Arad, la o conferinţă a Partidului Noua republică, jurnalistul Mircea Marian a fost întrebat ce părere are despre preşedintele ales, Klaus Iohannis.
ARAD. „Deşteaptă-te, române ! Luptă pentru ţara ta !”este deviza sub care s-a desfăşurat, sâmbătă, la Arad, o incitantă conferinţă, dedicată dezbaterilor pe tema România, unde am fost, unde suntem şi ce putem face pentru a ne găsi locul în Europa şi în lume. Mai exact, una dintre acţiunile organizate de Partidul Noua Republică, pe o perioadă de patru zile, pentru a marca Ziua României, 1 Decembrie.
MIN 90+5. Final de meci la Pâncota, Şoimii impunându-se cu 1-0, pe deplin meritat, diferenţa putând fi şi mai mare. Olimpia a jucat modest şi nu putea emite niciun fel de pretenţii la jocul pe care l-a prestat.
Bărbatul care în luna septembrie a acestui an și-a înjunghiat mortal concubina a fost condamnat la închisoare de Tribunalul Arad.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că speră ca președintele Nicușor Dan să facă cât mai rapid o nominalizare pentru funcția de premier, subliniind că perioada de provizorat s-a prelungit prea mult, având vedere că priorități precum rectificarea bugetară sau construcția proiectului de buget de stat pot fi rezolvate doar de un guvern cu puteri depline.
România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) propune, într-un proiect legislativ depus în Parlament, limitarea duratei și a numărului de mandate pentru conducătorii unor instituții publice pentru a reduce „riscul concentrării excesive a puterii”.
Mapamond
Ucraina trebuie să ia măsuri concrete pentru a garanta drepturile comunității maghiare din Transcarpatia înainte de a putea fi deschise noi clustere de aderare la UE, a declarat joi prim-ministrul ungar Peter Magyar într-un briefing de presă la Bratislava, cu ocazia reuniunii Grupului de la Vișegrad, transmite MTI.
România
Rezultatele extragerilor din data de 10-09-2026 sunt următoarele:
Local
Trei persoane, un bărbat și două femei, sunt cercetate pentru trafic de droguri. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile.
Mapamond
Patru români au fost capturați de polițiști în județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, fiind căutați de autoritățile din Danemarca pentru că ar fi ucis un conațional în luna august.
România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat joi după-amiază un grup de ținte aeriene ce evoluau în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Șerpilor, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole și un elicopter IAR 330 Puma SOCAT al Forțelor Aeriene Române monitorizând situația.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, joi, cererea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Liliana Cătălina Alexe de la Curtea de Apel București, implicată în cazul ROMATSA.