Băiatul în vârstă de patru ani a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral şi hematom.
ARAD. Consilierii judeţeni au aprobat încadrarea unei bucăţi de drum comuna în categoria funcţională a drumurilor judeţene. DC 100A îşi are originea în judeţul Timiş, în comuna Gelu, şi intră în judeţul nostru pe la Sânpetru German, de unde se continuă cu DJ 709E, respectiv drumul care face legătura între Sânpetru German-rampă pod peste Mureş-Pecica.
ARAD. CFR Călători anunţă că, în perioada 10-16 octombrie, garniturile de tren care vor pleca din marile oraşe spre Iaşi, acolo unde are loc pelerinajul cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, vor suferi modificări.
Un meci de fotbal unificat între copiii cu şi fără dizabilităţi a pus punct proiectului „Şi eu pot!”.
Ofertă numeroasă, dar nu prea incitantă, pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
Mapamond
Preşedintele SUA, Donald Trump, nemulţumit de faptul că aliaţii din NATO nu au contribuit la asigurarea securităţii Strâmtorii Ormuz şi supărat că planurile sale de a prelua controlul asupra Groenlandei nu au avansat, a discutat cu consilierii săi opţiunea retragerii unei părţi din trupele americane din Europa, a declarat joi pentru Reuters un înalt oficial al Casei Albe.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului cu Ucraina pentru sfârşitul zilei de sâmbătă şi duminică pentru Paştele ortodox, a comunicat joi Kremlinul, după ce Kievul propusese de asemenea o întrerupere a ostilităţilor în această perioadă, relatează AFP.
Mapamond
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost redeschisă după 40 de zile de restricții impuse în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, iar reluarea accesului credincioșilor în sfântul lăcaș face posibilă participarea la ceremonia primirii Sfintei Lumini, a transmis, joi, Agenția Basilica a Patriarhiei Române.
Local
Procurorul arădean a trecut de toate testele și a preluat șefia DIICOT Central.
România
Un vagon al trenului Regio 2029 Timișoara Nord – Arad a fost retras din circulație după ce un călător a descoperit o colonie de ploșnițe printre scaune. CFR Călători susține că este un caz izolat și anunță dezinsecții repetate și măsuri suplimentare.
1
Ştiri sportive
Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul clubului ucrainean de fotbal Șahtior Donețk, și-a luat rămas bun de la Mircea Lucescu, joi seara, la Arena Națională, iar la ieșire a declarat că prietenul său l-a învățat să bea vin, iar la rândul său l-a învățat pe fostul selecționer să cânte karaoke.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a trimis pe teren doi tineri ai Academiei, la meciul cu Metaloglobus.
Mapamond
Cancelarul german Friedrich Merz a admis joi că ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului a devenit un „test de rezistență” pentru relațiile transatlantice, în contextul nemulțumirilor președintelui Donald Trump cu privire la presupusa lipsă de sprijin din partea aliaților europeni și a amenințării sale de a părăsi NATO, asigurând totodată că va face personal tot posibilul pentru păstrarea ei, relatează EFE.
1