Amenzi până la 2.500 lei pentru buruienile (în special Ambrosia) sau molozul din faţa firmelor sau a locuinţelor.
Condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare de Tribunalul Arad, doi polițiști de la Poliția Rutieră și-au găsit dreptatea la Înalta Curte.
În Arad nu a fost înregistrată nicio intoxicaţie cu monoxid de carbon în ultimii doi ani de zile.
TURNU SEVERIN. Recent, a avut loc finala Campionatului Naţional de judo Ne Waza (luptă la sol), întrecere rezervată copiilor. Delegaţia arădeană, coordonată de antrenorii Arpad Nagy şi Adrian Rău, s-a întors acasă cu trei medalii: una de argint, prin Marc Boldiş (Victoria Nădlac) şi două de bronz, prin David Nagy (LPS Arad) şi Kinga Bleicziffer (CS Municipal). De puţin a ratat podiumul Alexandra Ionescu (LPS).
ARAD. Echipa de juniori CS ProVolei Arad a cedat în primele două partide ale noului sezon: 0-3 (-12, -13, -12), pe propriul teren, cu Metalul Oțelu Roșu, și 0-3 (-10, -17, -11), în deplasarea de la LPS Bihorul Oradea. În următoarea rundă a Seriei D, arădenii stau datorită numărului impar de participante, proximul meci fiind în 2 noiembrie, la Arad, cu CSȘ Bega Timișoara.
ARADON Sport local
Viitorul, Pecica și Sântana caută să obțină câte ceva în play-off/out, în Vinerea Mare.
Local
Consiliul Județean Arad a publicat proiectul de buget pe anul 2026, un proiect cu cheltuieli mai mari cu 86 de milioane decât veniturile.
Local
Cele două consiliere județene care au umflat sumele primite de comunitățile lor nu au știut, de fapt, ce au votat.
2
Mapamond
Preşedintele SUA, Donald Trump, nemulţumit de faptul că aliaţii din NATO nu au contribuit la asigurarea securităţii Strâmtorii Ormuz şi supărat că planurile sale de a prelua controlul asupra Groenlandei nu au avansat, a discutat cu consilierii săi opţiunea retragerii unei părţi din trupele americane din Europa, a declarat joi pentru Reuters un înalt oficial al Casei Albe.
1
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului cu Ucraina pentru sfârşitul zilei de sâmbătă şi duminică pentru Paştele ortodox, a comunicat joi Kremlinul, după ce Kievul propusese de asemenea o întrerupere a ostilităţilor în această perioadă, relatează AFP.
Mapamond
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost redeschisă după 40 de zile de restricții impuse în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, iar reluarea accesului credincioșilor în sfântul lăcaș face posibilă participarea la ceremonia primirii Sfintei Lumini, a transmis, joi, Agenția Basilica a Patriarhiei Române.
2
Local
Procurorul arădean a trecut de toate testele și a preluat șefia DIICOT Central.