Cristi Irimia suține că atmosfera de la Șoimii Pâncota e bună, iar jucătorii au rămas datori conducerii.
ARAD. Monica Brosovszky (foto) şi coechipierele ei de la Univ Goldiş ICIM se pregătesc de prima întâlnire cu suporterii fideli în actualul sezon al Ligii Naţionale de baschet feminin.
SEBIŞ. De şase etape au avut nevoie băieţii pregătiţi de Adi Abrudean pentru a duce Naţional Sebiş în fruntea Seriei a IV-a a eşalonului trei din fotbalul românesc.
Imaginați-vă peste 120 de camioane încărcate ochi cu lemne: atât s-a tăiat, furat, transportat şi prins de oamenii legii în judeţul Arad.
O singură instituţie e, pe lege, responsabilă pentru mizeria care o poartă pe maluri şi prin apă, canalul Mureşel.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că Iranul nu are „altă carte în mână” pentru a negocia decât Strâmtoarea Ormuz, transmite AFP.
1
Mapamond
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a cerut vineri un armistițiu în Liban și deblocarea activelor țării sale înaintea oricărei negocieri de pace cu Statele Unite, transmite AFP.
România
Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării și în regiunile intracarpatice, iar precipitațiile vor fi în mare parte apropiate de normal, însă sunt așteptate și perioade cu deficit de ploi în anumite zone.
UT Arad
UTA a semnat un contract de profesionist cu tânărul jucător din Academie!
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, și-a acuzat vineri adversarii, cu două zile înainte de alegerile legislative de duminică, că s-au angajat într-o „tentativă organizată de a folosi haosul, presiunea și demonizarea internațională pentru a inversa decizia poporului ungar”, relatează AFP și MTI.
5
ARADON Sport local
Au trecut peste două decenii de când câștigătoarea sezonului regulat sub panoul feminin nu s-a calificat în marea finală.
Ştiri sportive
Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu, decedat la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Capitală, la funeralii participând aproximativ 200 de persoane printre care oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători și iubitori ai fotbalului.