Puşi să studieze individual la comun, cu lumina stinsă şi fără cafea, parte din angajaţii Filarmonicii au decis că a venit vremea să meargă pe mâna instanţelor de judecată în războiul cu managerul.
ARAD. Recoltă modestă obţinută de echipele arădene de juniori republicani în etapa programată la sfârşitul săptămânii trecute.
Deputatul arădean şi-a anunţat, marţi, trecerea de la social-democraţi la democrat-liberali.
DROBETA TURNU SEVERIN. Poliţiştii arădeni au urcat pe podiumul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care a avut loc zilele trecute la Drobeta Turnu Severin. Doi dintre aceştia au devenit campioni naţionali.
Tradiţionalul eveniment, ajuns la a patra ediţie, va fi onorat de prezenţa unor nume grele în implantologia mondială.
Local
BUŞTENI. Marea finală a prestigiosului concurs național de frumusețe „Filon de Romania” s-a desfășurat, zilele trecute, într-un cadru spectaculos la Castelul Cantacuzino din Bușteni.
Local
Un consilier județean din cadrul Consiliului Județean Arad spune că nu știe dacă poate face mare lucru cu funcția pe care o deține.
Local
De cinci ani, Șimandul a reînceput să sărbătorească Kirchweih-ul – hramul bisericii catolice din localitate.
ARADON Sport local
Americanca joacă pe posturile mari și este a doua achiziție a verii la echipă.
Evenimente
Producătorii arădeni își dau întâlnire în inima orașului, în Piața Avram Iancu, pe 26 și 27 septembrie.
1
Mapamond
Războiul de şase luni al SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari, sumă care se estimează că va creşte cu 3 miliarde de dolari pe lună, a raportat marţi Biroul de Buget al Congresului (CBO), în timp ce administraţia Trump caută modalităţi de a pune capăt conflictului şi de a redeschide strâmtoarea vitală Ormuz, transmite Reuters.
1
România
Anularea alegerilor prezidențiale din România în 2024 și situația din exclava Ceuta în urma unui aflux migratoriu fără precedent au fost principalele exemple folosite de eurodeputați pentru a ilustra atât pericolul imixtiunilor străine, cât și efectul creșterii autorității Bruxellesului în combaterea acestora, la dezbaterea de marți asupra raportului privind recomandările Comisiei speciale a Parlamentului European pentru Scutul european pentru democrație (EUDS).