ARAD. Unităţile de învăţământ preuniversitar din Arad beneficiază, în acest an, de un buget de investiţii de peste 10 milioane lei. Aceasta este valoarea totală a lucrărilor și a investițiilor Primăriei Municipiului în anul 2014.
Așa se vor prezenta jucătorii Olimpiei Satu Mare la meciul cu Șoimii Pâncota. Cuedan: „Vor fi și mai îndârjiți”.
ARAD. Preşedintele Asociaţiei Noua Dreaptă Arad, Angel Popescu, a declarat că obişnuitele manifestări de 06 Octombrie nu vor mai avea ca reper „Parcul Reconcilierii”, marşul de comemorare a celor 40.000 de români ucişi de către trupele ungare urmând să se desfăşoare pe traseul Podgoria- Piaţa Avram Iancu şi retur. Evocarea martirilor se va face în Piaţa Avram Iancu.
Ordonanţa Guvernului Ponta privind migraţia aleşilor locali a „căzut” la Camera Deputaţilor.
TRNAVA. După succesul categoric înregistrat în meciul susținut în Cupa Davis, unde România a dispus cu scorul de 3-1 de Suedia, Marius Copil a cedat, miercuri, în primul tur al challengerului cu premii de 42.500 de euro de la Trnava (Slovacia).
Mapamond
Vicepreședintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formațiunii de extrema dreaptă Liga, și-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului ungar, Viktor Orban, atribuind-o în parte înghețării fondurilor destintate Ungariei de către Uniunea Europeană, relatează EFE.
Mapamond
Armata iraniană a afirmat luni că blocada navală americană, care urmează să înceapă mai târziu în cursul zilei, este „ilegală” și constituie un act de piraterie, avertizând totodată că niciun port din Golf nu va fi în siguranță dacă porturile sale sunt amenințate, relatează AFP.
3
România
Premierul Ilie Bolojan l-a felicitat luni pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria, subliniind că așteaptă cu nerăbdare consolidarea în continuare parteneriatului strategic cu accent pe cooperarea economică și sectorială.
3
ARADON Sport local
OLIMP. În staţiunea de la malul Mării Negre, clubul arădean condus de Alin Câmpeanu şi-a (re)confirmat valoarea, obţinând rezultate remarcabile la Campionatele Naționale de şah ale României pentru Copii și Juniori 2026.
ARADON Sport local
REŞIŢA. Secţia de gimnatică artistică de la CSŞ Gloria Arad (prof. Gabriel Haş şi Claudia Fărcuţ) a participat cu doi sportivi la Campionatul Național Școlar.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 18 din primul eşalon fotbalistic judeţean, Liga 4-Mavros, a fost marcată de surpriza de la Pecica, unde liderul Athletico Vinga a pierdut două puncte preţioase.