ARAD. Federația Română de Volei a stabilit componența și programul divizilor secunde, Aradul fiind reprezentat, precum în sezoanele trecute, de băieții profesorului Radu Sabău. CS ProVolei Arad face parte din Divizia A2, seria de vest, alături de alte 7 formații: Univ. Timișoara, LAPI Dej, CSM Cîmpia Turzii, Bravol Brașov, Provolei Bistrița, „U” Cluj și CSȘ2 Baia Mare.
Bărbatul care - la începutul lunii august - a violat o bătrână imobilizată la pat, a fost trimis în judecată. Dosarul va fi soluționat la Judecătoria Chișineu-Criș.
Direcţia Regională a Finanţelor Timişoara a transmis contribuabililor un mesaj public de mulţumire pentru plata obligaţiilor fiscale.
BUCUREŞTI. România devine, la sfărşitul acestei săptămâni, capitala baschetului european, Piaţa Universităţii din Bucureşti urmând să găzduiască prima ediţie a “3x3 European Championship”.
ARAD. Ca noutate în actualul sezon fotbalistic, s-a decis schimbarea băncilor de rezervă la toate competiţiile organizate sub egida FRF. Pentru a evita presiunea pusă pe arbitrul asistent unu, s-a decis inversarea băncilor tehnice, gazdele urmând a-l „certa” pe A1 de la distanţă.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
1
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).